Thursday , April 25 2024

Basescu i-a cerut lui Hasotti garantii ca nu a plagiat. Acesta s-a conformat

Şeful statului Traian Băsescu i-a solicitat primului-ministru Victor Ponta, joi, într-o scrisoare, ca ministrul desemnat al culturii Puiu Haşotti să declare pe propria răspundere că teza de doctorat a acestuia şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat. Ministrul desemnat al Culturii, liberalul Puiu Haşotti, a depus, joi după-amiază, la cabinetul primul-ministru, declaraţia de originalitate a tuturor lucrărilor sale menţionate în CV.
Preşedinţia informează că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional va avea loc la Palatul Cotroceni, luni, 25 iunie, la ora 19.00.
“Luând în considerare recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzaţi o parte dintre membrii Executivului şi impactul major negativ asupra României în plan intern şi internaţional generat de existenţa unor astfel de suspiciuni, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat joi, 21 iunie a.c., într-o scrisoare, prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat, domnul Puiu Haşotti, care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat”, precizează Preşedinţia.
Premierul Victor Ponta a transmis Preşedinţiei numai propunerea de numire a lui Puiu Haşotti pentru postul de ministru al Culturii, Liviu Pop urmând să mai ocupe postul de ministru interimar al Educaţiei, în limita celor 45 de zile legale, pentru finalizarea examenului de Bacalaureat.
În vârstă de 59 de ani, Puiu Haşotti este liderul grupului PNL din Senat şi vicepreşedinte al formaţiunii liberale.
El a fost deputat în legislaturile 1996-2000 şi 2000-2004, iar din 2004 este senator.
Puiu Haşotti este membru al Comisiei de cultură din Senat.
În perioda 1976-1996, Haşotti a fost, pe rând, muzeograf, muzeograf principal, cercetător principal. De asemenea, în perioada 1990-1995, el a fost consilier la Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Constanţa. Din 1990, Haşotti este şi lector şi conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii Ovidius Constanţa.
Puiu Haşotti este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, iar din anul 1995 este doctor în ştiinţe istorice.
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea
Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …