Friday , March 29 2024

Basescu cheama maine Guvernul la consultari, la Cotroceni

Preşedinţia anunţă pentru miercuri, la ora 11.00, consultări ale preşedintelui Traian Băsescu “cu Guvernul”, în conformitate cu articolul 86 din Constituţie, potrivit căruia şeful statului poate consulta Guvernul cu privire la “probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
Premierul Victor Ponta va participa singur la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, programată pentru miercuri la Palatul Cotroceni, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
“Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va avea miercuri, 7 noiembrie a.c., următorul program public: ora 11.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor – consultări ale preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu Guvernul, în conformitate cu Articolul 86 din Constituţia României”, se arată în anunţul Administraţiei prezidenţiale.
Articolul 86 din Constituţie prevede că “preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
Premierul Victor Ponta a anunţat că se va întâlni, miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre obligaţiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, precum şi despre bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.
El a precizat că solicitarea pentru o astfel de întâlnire a venit din partea preşedintelui.
“Preşedintele Băsescu mi-a adresat o solicitare, în baza prevederilor constituţionale, să avem o consultare pe aceste teme importante şi bineînţeles că am răspuns pozitiv. Nici nu aveam cum să nu răspund”, a spus Ponta.
Premierul a arătat că va discuta cu preşedintele şi despre poziţia Guvernului privind bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.
Conform sursei citate, temele de consultări, “comunicate Guvernului”, sunt:
– acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană – stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare;
– stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare;
– reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional – Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică;
– bugetul naţional pe anul 2013 – prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică;
– poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 – 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată.

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …