Alte stiri
Vot în Parlament: Alegerile prezidențiale pot fi organizate în septembrie. Legea merge la promulgare
5 March, 2024
Parlamentul de la Kiev a cerut refacerea controversatului proiect de lege privind mobilizarea
12 January, 2024
Preşedintele Traian Băsescu somează Parlamentul să adopte de urgenţă două legi. Este vorba despre Legea asistenţei sociale şi pe cea care vizează numirile de la Înalta Curte.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, joi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prin care cere “adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil”, a proiectului Legii asistenţei sociale şi a proiectului privind promovarea la ÎCCJ.
“Adoptarea primului proiect de lege se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. După cum deja cunoaşteţi, ţara noastră se află încă sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Adoptarea proiectului sus-menţionat ar institui reguli transparente şi obiective în ceea ce priveşte numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Al doilea proiect de lege are în vedere îmbunătăţirea eficienţei protecţiei sociale care rămâne o prioritate pentru România. Conform înţelegerii pe care România o are cu organismele financiare internaţionale, statul român s-a angajat să adopte această lege pentru a putea intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012”, se arată în scrisoarea trimisă de şeful statului.
Potrivit NewsIn, Legea asistenţei sociale se află pe ordinea de zi a Senatului, în calitate de primă Cameră, încă din luna septembrie, însă opoziţia a anunţat că nu doreşte să o voteze până în apropiere de termenul de adoptare tacită, deoarece nu este o prioritate, astfel că dezbaterile au fost blocate, iar o serie de şedinţe de plen suspendate după dispute între USL şi arcul guvernamental.
Proiectul privind criteriile de promovare la ÎCCJ a fost respins de Senat în octombrie, în calitate de Cameră decizională, însă PDL a solicitat ca proiectul să fie revotat, deoarece a fost votat într-o zi de miercuri, când, potrivit deciziei Biroului Permanent al Senatului, nu pot fi votate legi organice. Opoziţia a respins aceste solicitări, afirmând că nu s-a făcut nicio contestare oficială a votului. Ultimele două şedinţe de plen ale Senatului au fost astfel blocate pe dispute asupra acestui proiect, fără a se ajunge la niciun rezultat nici după o întâlnire între preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi liderii de grup.
“Am convingerea că veţi înţelege necesitatea urgentării adoptării acestor două proiecte de lege, acest lucru nefiind o cerinţă personală, ci un mod de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de partenerii noştri internaţionali”, îşi încheie Băsescu scrisoarea.
Tags Parlament someaza Traian Basescu
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …