Friday , March 29 2024

Băsescu: Atacul lui Ponta la Macovei nu e justificat, ea nu e un om care să poată fi condus

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că atacul premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei este nejustificat şi jenant, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni, mai ales pe bani.
Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că primul afectat de declaraţiile premierului este chiar Victor Ponta însuşi.
“Monica Macovei are o imagine excepţională”, a spus Băsescu, precizând că nu se poate spune că aceasta este condusă de cineva.
“Vă garantez că Monica Macovei nu este un om care să poate fi condus de nimeni, cu atât mai puţin pe bani”, a spus Băsescu, afirmând că declaraţia premierului este “jenantă”.
Potrivit lui Băsescu, atacul lui Ponta nu este justificat.
“În România e veselie mare când lumea e distrată cu declaraţiile domnului prim-ministru. Să vedem cum stăm cu tragerea de fonduri, cu TVA la alimente, cu Oltchim”, a spus Băsescu.
Premierul Victor Ponta a răspuns, luni, atacurilor lui Laszlo Tokes, el acuzându-l pe acesta de limbaj horthyst şi de faptul că, împreună cu Monica Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromâneşti.
“Eu văd atacurile domnului Laszlo Tokes şi mă bucur pentru că domnul Tokes, ca şi doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tokes împotriva stabilităţii României şi a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tokes şi Macovei sunt reprezentanţii intereselor antiromâneşti”, a spus Ponta.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …