Friday , April 19 2024

Bărbatul din Argeş care a UCIS şi TRANŞAT o femeie şi-a recunoscut vina

femeie transata
foto: antena3.ro
Suspectul reţinut miercuri noapte în cazul femeii omorâte şi tranşate şi-a recunoscut, joi, fapta în faţa anchetatorilor, potrivit România TV. Bărbatul, un recidivist extrem de periculos, a mărturisit că a întreţinut raporturi sexuale cu victima, după care, din cauza unei certe, a decis să o ucidă. Mai apoi, acesta a tranşat-o în casa lui.
Florin Mânzăraru din Topoloveni, judeţul Argeş, a recunoscut că a luat-o pe femeia din Dâmboviţa cu maşina, la ocazie, şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, cu consimţământul ei. Între ei s-a iscat o ceartă, motiv pentru care a lovit-o şi ucis-o. Acesta a luat cadavrul femeii şi l-a dus acasă la el, unde a tranşat-o, apoi i-a aruncat corpul, pe bucăţi, în râul Argeş.
După efectuarea autopsiei, procurorii vor stabili dacă femeia a consimţit relaţia sexuală sau a fost vorba de un viol.
“A ucis-o pe raza judeţului Argeş. Din datele pe care le avem rezultă, cel mai probabil, că a ucis-o acasă după care a segmentat cadavrul şi l-a transportat în zona râului Argeş. O parte din cadavru a fost aruncat pe podul Căteasca”, a declarat procurorul Marius Iacob.
Criminalul a fost dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul nu este căsătorit şi locuieşte singur. Tatăl acestuia a decedat, mama acestuia lucrează în Anglia, iar fratele este la muncă în Italia.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …