Wednesday , November 30 2022

Avionul dispărut în Asia a fost găsit prin radar, departe de traseul său

nave cautare avion

Armata malayeziană crede că a descoperit prin radar avionul dispărut al companiei Malaysia Airlines în Strâmtoarea Malacca, departe de locul unde aeronava a avut ultimul contact radio pe când se afla deasupra Mării Chinei de Sud, informează Reuters.
Strâmtoarea Malacca, una dintre cele mai aglomerate rute de transport maritim din lume, se află de-a lungul coastei de vest a Malayeziei. Compania aeriană a declarat sâmbătă că avionul la bordul căruia se aflau 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului a avut ultimul contact radio în largul coastelor de est ale Malayeziei, la Kota Bharu, scrie Agerpres.
“Avionul și-a schimbat cursul după Kota Bharu și a zburat la joasă altitudine. Avionul a ajuns în Strâmtoarea Malacca”, a declarat un oficial din armată, întrebat cu privire la investigațiile în curs.
Echipele de căutare şi de salvare investighează vestul peninsulei Malaeziei, în Strâmtorile Malacca, pornind de la teoria că avionul ar fi încercat să se întoarcă pe aeroportul din Kuala Lumpur.
Există raporturi potrivit cărora telefoanele pasagerilor dispăruţi încă mai sună atunci când familiile încearcă să ia legătura cu ei. Circa 19 familii au precizat că au încercat să ia legătura cu pasagerii, însă niciunul nu a răspuns până acum. Acest lucru poate fi explicat, însă, prin felul în care funcţionează operatorii de telefonie mobilă.
Malaysian Airlines a declarat marţi că avionul a trecut prin operaţiuni de verificare şi întreţinere cu mai puţin de două săptămâni înainte de dispariţia sa de pe 8 martie. Avionul avea peste 53.000 de ore de zbor şi era echipat cu sisteme de monitorizare continuă.
Cele patru teorii ale dispariţiei avionului, cercetate de experţi sunt: act terorist, sabotaj, probleme psihologice ale echipajului sau pasagerilor sau probleme tehnice.
Secretarul general al Interpolului, Ronald Nobel, a precizat că, cel mai probabil, dispariţia avionului nu este legată de un act terorist.
romaniatv.net
 
 

Vezi si

Salariile demnitarilor rămân la nivelul acestui an

„Salariile demnitarilor rămân la nivelul acestui an”, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului. …