Tuesday , April 23 2024

Avertizare meteo: Se intorc ninsorile si viscolul

ninsoare

Deşi este încă toamnă din punct de vedere calendaristic, iarna şi-a intrat în drepturi. Meteorologii au anunţat că de joi seară se întorc ninsorile în mai multe regiuni din ţară.
Administratia Nationala de Meteorologie a emis, joi, o informare meteorologică de ninsori şi vânt, valabilă în intervalul 28 noiembrie, ora 20 – 29 noiembrie, ora 12.
Zonele vizate sunt cele montane.
În intervalul menţionat va ninge în Carpaţii Orientali şi Occidentali şi pe arii restrânse în Carpaţii Meridionali, iar vântul va avea intensificări temporare.
În zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita cantităţile de precipitaţii vor fi de până la 10…15 l/mp, iar viteza vântului la rafală va atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …