Atentate la Bruxelles: Teroristii au folosit bombe umplute cu cuie

reportersite
22 martie 2016, 19:48

bruxelles3Oficialii belgieni au transmis ca teroristii de la Bruxelles au folosit bombe artizanale umplute cu cuie pentru a provoca cat mai multa durere si pagube semnificative.

„Bomba continea cuie pentru a face mai multe victime. Unele victime au cuie in trupuri”, a declarat Marc Decramer, purtator de cuvant al Spitalului Universitar Gasthuisberg din Leuven, arata International Business Times.

Acest tip de bomba creste cu mult pagubele si numarul victimelor, deoarece cuiele actioneaza ca niste schije, ducand la pierderea mai multor vieti omenesti. Bombele de acest gen sunt folosite frecvent de teroristii sinucigasi.

Bombe de acest fel au fost folosite in aprilie 2011 in atacul de la metroul din Minsk, Belarus, dar si in atacul din timpului mataronului din Boston, din aprilie 2013. Atacul din urma a fost pus la punct de fratii Djohar si Tamerlan Tsarnaev.

Belgia a fost, marti, tinta mai multor atacuri teroriste in urma carora au murit peste 30 de persoane si zeci au fost ranite. Aeroportul Zaventem din Bruxelles si statia de metrou Maelbeek au fost tintele unor atacuri care au fost revendicate de Statul Islamic. Procurorul general al Belgiei a anuntat ca atacul de la aeroportul Zaventem a fost unul de tip sinucigas.

Atacurile au avut loc la cateva zile dupa arestarea lui Salah Abdeslam, teroristul implicat in atentatele din Paris.