Thursday , March 28 2024

Atacul de la coafor a durat 3 minute şi 27 de secunde. Criminalul era băut şi luase antidepresive

Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Valentin Şelaru, a declarat că din momentul în care a intrat şi a părăsit coaforul de la Perla Gheorghe Vlădan, a durat trei minute şi 27 de secunde.
Cu şapte secunde înainte de a deschise atacul, o femeie cu un copil au părăsit unitatea din cauză că era aglomerat. Şelaru a spus că femeia cu copilul ar fi urmat să revină când coaforul se elibera.
Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Valentin Şelaru, le-a prezentat jurnaliştilor filmul atacului armat deschis de Gheorghe Vlădan, prima victimă fiind soţia, apoi casiera.
Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit că Gheorghe Vlădan avea, la momentul recoltării probelor, o alcoolemie de 0,25 grame la mie şi luase medicamente antidepresive, a declarat, miercuri, prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob.
Marius Iacob a precizat că Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) a trimis, miercuri, buletinul de analiză în cazul probelor biologice ce i-au fost recoltate lui Gheorghe Vlădan luni seară, la câteva ore după atacul armat de la coaforul din zona Dorobanţi.
Marius Iacob a precizat că, având în vedere că de la comiterea faptei până la recoltarea probelor biologice au trecut câteva ore, va fi solicitat un calcul retroactiv al alcoolemiei.
Autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan, a fost arestat preventiv marţi seară, pe o perioadă 29 de zile, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tentativă la această faptă.
Vlădan a tras, luni după-amiază, 11 gloanţe cu un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19, ucigând-o pe soţia sa şi pe casiera de la coafor şi rănind alte şase persoane.
Poliţistul Gheorghe Vlădan lucra ca şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu – Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor, anterior el fiind angajat ca şofer la MAI.
În 1 martie, Florina Vlădan a reclamat la Secţia 14 de Poliţie faptul că soţul său o ameninţa, ea precizând că se află în acţiune de divorţ cu Gheorghe Vlădan şi că acesta deţine o armă de foc.
De asemenea, anchetatorii au precizat că muniţia pe care a folosit-o era modificată faţă de cea cu care funcţiona de regulă arma pe care o deţinea. Acesta avea în încărcătorul pistolului gloanţe retezate.  Criminalul nu avea asupra sa o legitimaţie de poliţist, însă avea un document pe care scria că este agent şef.
Gheorghe Vlădan a discutat cu soţia sa şi cu casiera coaforului înainte de a deschide focul asupra lor şi a celorlalte persoane aflate acolo, a declarat prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob.
El a spus că înainte de a deschide focul, Gheorghe Vlădan a stat de vorbă atât cu soţia sa, cât şi cu casiera unităţii.
Valentin Şelaru a mai spus că organele de urmărire penală nu au avut nicio îndoială asupra discernământului faptelor comise de Gheorghe Vlădan, dar au solicitat efectuarea expertizei psihiatrice, întrucât aşa prevede legea.
“Organele de urmărire penală nu au avut nicio îndoială asupra discernământului faptelor comise de inculpat”, a precizat Şelaru, subliniind că efectuarea expertizei psihiatrice a fost cerută întrucât aşa prevede legea.
Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a explicat faptul că anchetatorii au solicitat efectuarea expertizei psihiatrice pentru a se stabili dacă Vlădan avea discernământ în momentul atacului, pentru că sunt obligaţi de Codul de procedură penală. El a precizat că această expertiză este obligatorie în toate situaţiilor de omor calificat şi omor deosebit de grav, indiferent de câte victime sunt şi de arma care este folosită.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …