Thursday , April 25 2024

ATAC într-o gară din Munchen. Un mort si trei raniti. Atacatorul a strigat "Allahu Akbar"

munchen-atac

O persoană a fost ucisă şi alte trei rănite în atacul comis marţi dimineaţa de către un german cu un cuţit într-o gară din apropiere de Munchen, în sudul Germaniei, acţiunea având un mobil ”a priori islamist”, potrivit parchetului, relatează AFP. Agresorul, în vârstă de 27 de ani, care a fost arestat, ”a făcut declaraţii la locul faptei ce trimit spre o motivaţie politică, a priori islamistă”, a explicat parchetul, precizând că una dintre persoanele atacate a murit din cauza rănilor.
Un bărbat a atacat cu un cuţit marţi dimineaţă călători într-o gară din zona oraşului Munchen din sudul Germaniei, rănind patru persoane, a relatat postul de radio Bayerischer Rundfunk, preluat de Reuters.
Potrivit postului de radio bavarez, poliţia verifică declaraţii ale martorilor potrivit cărora bărbatul ar fi strigat ‘Allahu Akbar’ în cursul atacului.
Potrivit autorităţilor, atacatorul a fost arestat. Acesta nu are antecedente penale şi este cetăţean german, a declarat primarul Angelika Obermayr pentru Sueddeutsche Zeitung.
“Ideea că oamenii intră în gară sau distribuie ziare acolo şi apoi devin victime ale unui maniac este teribilă. Să sperăm că îşi vor reveni rapid. Sunt recunoascătoare poliţiei, doctorilor, paramedicilor şi pompierilor care au reacţionat repede”, a declarat primarul.
Accesul în gară este blocat şi sunt aşteptate întârzieri importante ale trenurilor.
 

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …