Friday , April 26 2024

Atac armat in trenul Amsterdam – Paris. Trei pasageri raniti

raniti tren

Trei persoane au fost ranite vineri de un individ inarmat intr-un tren ce circula intre Amsterdam si Paris, dar atacatorul a fost in cele din urma imobilizat de pasageri si predat politiei.
Incidentul a survenit la putin timp dupa ora 16:00 GMT, transmite AFP citand caile ferate franceze.
Sursa citata nu a precizat deocamdata in ce stare se afla persoanele ranite, dar a mentionat ca acestea au fost atinse de gloante, iar atacatorul avea asupra sa arme albe si o arma de foc.
Individul care a atacat pasagerii a rănit grav pe doi dintre pasageri, iar cel de-al treilea a suferit răni uşoare, acesta fiind actorul francez, Jean-Hugues Anglade. Cei doi răniţi grav sunt de naţionalităţi britanică şi americană.
Atacatorul a deschis focul şi apoi s-a dus la toaletă ca să îşi reîncarce arma, scrie presa franceză. Acela a fost momentul când pasagerii l-au prins şi l-au predat poliţiştilor. Potrivit postului BFMTV, unii dintre pasageri au sărit din tren în timpul mersului după ce au auzit împuşcăturile.
Nu se ştie deocamdată care a fost motivul atacului. Ministrul de Interne francez, Bernard Cazeneuve, s-a dus la locul incidentului, vineri seara.
Respectivul tren apartine companiei Thalys, o filiala a SNCF, Societatea Nationala a Cailor Ferate franceze. Thalys a anuntat pe Twitter ca serviciile de urgenta s-au deplasat la locul unde este oprit trenul, iar situatia se afla sub control si pasagerii sunt in siguranta.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …