Friday , April 19 2024

Aproape 10.000 de cadre didactice, aşteptate la mitingul de marţi din Piaţa Victoriei

Aproape 10.000 de cadre didactice din toate judeţele ţării sunt aşteptate la mitingul FSLI care va avea loc la Palatul Victoria, marţi, de Ziua Mondială a Educaţiei, liderii sindicali chemându-i pe părinţi şi pe studenţi să se alăture acţiunii, pentru a salva şcoala românească.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că mitingul din Piaţa Victoriei va avea loc între orele 11.00 şi 12.30, după care sindicaliştii vor merge în marş pe Calea Victoriei, până la sediile ministerelor Muncii şi Educaţiei, unde vor depune memorii cu revendicările personalului din învăţământ.
Liderii FSLI au anunţat că la acţiunea de protest sunt aşteptate între 8.000 şi 10.000 de persoane.
Autocarele şi microbuzele care îi vor aduce pe sindicaliştii din ţară vor intra în Capitală între orele 9.00 şi 10.00, din şase puncte, respectiv Fântâna Mioriţa pentru cei care intră în Bucureşti pe DN1, Şoseaua Colentina – Parcul Plumbuita pentru cei care vin pe DN2, capătul RATB din zona CFR Progresul pentru cei care vin pe DN5, Peco Lukoil pentru cei care intră pe DN6, Metro Militari pentru cei care sosesc pe autostrada A1 şi Bulevardul Theodor Pallady pentru cei care vin pe autostrada A2.
Sindicaliştii vor pleca din cele şase puncte spre Piaţa Victoriei între orele 10.00 şi 10.45, urmând ca între 11.00 şi 12.30 să protesteze în Piaţa Victoriei.
La finalul mitingului, sindicaliştii vor pleca într-un marş de protest, între orele 12.30 şi 13.30, pe traseul Piaţa Victoriei, sediul Ministerului Muncii, sediul Ministerului Educaţiei. De la ora 13.30 până la 14.00, sindicaliştii vor presta la sediile celor două ministere, iar între 14.00 şi 15.00 este programată plecarea acestora, din Piaţa George Enescu, cu autocarele cu care au venit în Capitală.
Întrebat dacă marţi, în ziua mitingului, elevii vor face cursuri conform orarelor şcolare, Cornea a spus că aceştia vor participa la activităţi specifice dedicate Zilei Educaţiei, explicând că poate fi vorba şi de activităţi sportive, ieşiri în aer liber sau vizite la muzee.
Secretarul general al FSLI a competat spunând că elevii, în cadrul acestor activităţi, pot merge şi în vizită la Guvern sau la Preşedinţie.
Sindicaliştii cer salarii decente pentru personalul din educaţie, coeficienţi mai mari în grila din noua Lege de salarizare unitară şi majorarea salariului minim la 750 de lei.
Aceştia mai solicită adoptarea noii Legi a educaţiei, care este blocată în Senat, după o dezbatere reală cu sindicatele, în Parlament, nu prin asumarea răspunderii Guvernului, aşa cum a anunţat premierul Emil Boc.
De asemenea, sindicaliştii cer oprirea disponibilizărilor din învăţământ, liderii FSLI precizând că în 2010 au dispărut 15.000 de posturi, după ce în 2009 au fost reduse alte 17.000.
Printre revendicări se mai numără respectarea condiţiilor igienico-sanitare în toate şcolile, având în vedere că 10 la sută dintre şcoli nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, transport şcolar şi manuale noi pentru toţi elevii, modificarea programelor şcolare, depolitizarea învăţământului şi reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani propusă în legea pensiilor.
“În 2010, învăţământul românesc arată astfel: 2.000 de unităţi de învăţământ nu au aviz sanitar de funcţionare din cauza condiţiilor insalubre, sute de şcoli sunt fără apă curentă, grupuri sanitare, mobilier funcţional sau alte dotări, sute de elevi fac naveta pe jos, deşi statul trebuie să le asigure mijlocul de transport către şcoală”, a declarat Aurel Cornea.
El a precizat că este pentru prima dată când FSLI organizează acţiuni de protest pentru a cere îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, nu doar majorări salariale.
Liderul FSLI a mai spus că preşedintele Traian Băsescu intenţionează să închidă 3.000 de unităţi de învăţământ, dar dacă va aplica această măsură fără să asigure logistica necesară pentru transportul elevilor către noile unităţi de învăţământ, va încălca dreptul legal la educaţie.
Secretarul general al FSLI a mai spus că, începând de duminică, pe site-ul federaţiei a fost postată o petiţie pe care ar trebui să o semneze toţi cei nemulţumiţi de actualul sistem de învăţământ.
Petiţia – care va fi înaintată Ministerului Educaţiei, Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei – militează pentru adoptarea Legii educaţiei astfel încât să asigure reformarea sistemului, acordarea a cel puţin şase la sută din PIB pentru educaţie, revenirea la salariile din decembrie 2009 pentru personalul didactic, corelarea programelor şcolare cu cerinţele de pe piaţa muncii, combaterea abandonului şcolar, stoparea reducerilor de personal şi asigurarea posturilor necesare funcţionării învăţământului în condiţiile legii.
Şi Federaţia Educaţiei Naţionale, alături de Federaţia “Spiru Haret” au anunţat că vor ieşi în stradă pe 5 octombrie. Membrii celor două federaţii din învăţământ, unite într-o alianţă, vor participa la un miting la Cotroceni.
Totodată, confederaţiile sindicale au anunţat că vor organiza proteste comune, în luna octombrie.
Iniţial, Confederaţia “Cartel Alfa” a anunţat un miting pe 7 octombrie, de Ziua Internaţională a Muncii Decente. În 30 septembrie, liderii confederaţiilor sindicale au decis să organizeze proteste comune, astfel că mitingul anunţat pentru 7 octombrie ar putea fi amânat pentru ca acţiunea sindicală să poată fi pregătită, având în vedere că se mizează pe participarea a 70.000 – 80.000 de oameni.
Preşedintele confederaţiei “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, declara că liderii tuturor confederaţiilor vor avea o nouă întâlnire, luni, când vor decide o strategie comună şi planul pentru viitoarele acţiuni de protest. Hossu preciza că protestele vor fi organizate pentru rezolvarea problemelor care ţin de salariul minim pe economie, de crearea de noi locuri de muncă, Legea pensiilor şi cea a salarizării.
Un alt motiv pentru care mitingul din 7 octombrie ar putea fi amânat îl reprezintă acţiunile de protest ale sindicaliştilor din educaţie. Liderii confederaţiilor sindicale iau în calcul faptul că cei 10.000 de sindicalişti din educaţie care vor ieşi în stradă în 5 octombrie ar putea fi mai greu mobilizaţi să protesteze din nou peste alte două zile.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …