Tuesday , April 23 2024

ANM mentine cod galben de vant si viscol pentru sambata si duminica

Administratia Nationala de Meteorologie va prelungi codul portocaliu de viscol pana la ora 20.00, iar ulterior va anunta codul galben de vant puternic in Buzau, Braila, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Teleorman, Prahova, Arges, Mehedinti, Dolj, Olt, precum si in alte zone din Dobrogea si Muntenia.
Tot pana vineri seara, la ora 20.00, va fi mentinut si codul galben de viscol anuntat anterior in judetele Suceava, Botosani, Harghita, Covasna, Braila, Tulcea si, partial, Maramures, Bistrita-Nasaud, Mures, Brasov si Dambovita.
“Cele doua mesaje raman in vigoare pana la ora 20.00 dupa care, pana la ora 4.00 dimineata, va fi cod galben pentru vant puternic, desi cantitatea de zapada va fi destul de mica in comparatie cu ce este astazi”, a anuntat directorul ANM, Ion Sandu.
Initial, codul galben de vant puternic va fi anuntat pentru Buzau, Braila, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Teleorman, Prahova, Arges, Dambovita, iar ulterior, in jurul orei 4.00, sambata, va fi lansat un al doilea mesaj de cod galben, pentru Mehedinti, Dolj, Olt, precum si in alte zone din Dobrogea si Muntenia, pana la Vrancea si Galati.
De la ora 14.00, sambata, pana duminica dimineata vor fi sub cod galben Muntenia, Dobrogea, Bacau, Vaslui, Buzau, Vrancea, Galati, pentru vant puternic. Exista insa posibilitatea ca, in acest interval, Vrancea si Buzau sa intre din nou sub cod portocaliu.

Vezi si

Iohannis, despre decizia candidaturilor separate PNL și PSD la București: Cert nu este un mare succes al coaliției

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Coreea de Sud, a declarat că decizia coaliției …