Tuesday , April 23 2024

Angela Merkel a anunţat crearea unui fond special de 500 de milioane de euro și a propus un armistițiu bilateral în Ucraina

merkel-porosenko

Cancelarul german face apel la părțile implicate în conflictul din estul Ucrainei să ajungă la un armistițiu. Aflată în vizită oficială la Kiev, Angela Merkel a declarat că integritatea teritorială a Ucrainei este obiectivul zero al politicii externe germane. La rândul său, Petro Poroşenko a spus că războiul nu este alegerea ţării sale. Cei doi oficiali au anunţat că în curând va fi creat un fond de 500 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii din regiunea afectatată de luptele dintre armată şi separatişti.
Acuzaţiile purtătorului de cuvânt al armatei ucrainene menţin aprinsă disputa Kiev-Moscova pe tema convoiului umanitar trimis de Rusia în estul ţării vecine.
„Echipamente militare au fost încărcate în camioane ruse la uzina Topaz, unde sunt produse instalaţii radar. De asemenea, a fost transportată muniţie de la o fabrică de armament din Lugansk”, a spus Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al Armatei ucrainene.
Toate cele 220 de camioane care au intrat în Ucraina cu destinaţia Lugansk, oraş controlat de separatişti, şi-au încheiat misiunea şi au revenit în Rusia. Informaţia, anunţată de autorităţile de la Moscova a fost confirmată de observatorii OSCE prezenţi la frontieră.
Cum criza pare că se agravează, cancelarul german s-a dus la Kiev. O vizită care i-a nemulţumit pe unii ucraineni. Zeci de oameni s-au adunat în faţa ambasadei germane din Kiev şi spun că nu au încredere în Germania, din cauza intereselor pe care această ţară le are în Rusia.
„Oamenii din Ucraina vor să se asigure că pactul Molotov-Ribbentrop, semnat acum 75 de ani, nu se va repeta”, a spus un protestatar.
„Observăm prezenţa constantă a Gazpromului rus în Germania. Folosindu-l ca o unealtă politică, Rusia are din păcate o mare influenţă asupra Germaniei şi a Franţei”, a spus un alt protestatar.
Într-o încercare de a soluţiona paşnic conflictul dintre Ucraina şi Rusia, preşedinţii celor două ţări se vor întâlni săptămâna viitoare la Minsk, în Belarus, cu medierea unor oficiali ai Uniunii Europene.
Angela Merkel a pledat, în cursul vizitei la Kiev, pentru instituirea unui armistiţiu bilateral în regiunile separatiste din estul Ucrainei.
„Pentru a obţine succesul, trebuie să fie două părţi. Nu se poate ajunge la pace în mod unilateral. Sper că discuţiile cu Rusia vor fi încununate de succes. Planul există, trebuie să fie urmat de acţiuni”, a spus Angela Merkel.
Cancelarul german nu a exclus posibilitatea adoptării unor noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei după trimiterea unui convoi în estul Ucrainei. Întrebată despre anexarea regiunii Crimeea de către Rusia, Angela Merkel a catalogat acţiunea drept „ilegală”, explicând că, dacă Europa ar recunoaşte legitimitatea acestei situaţii, ar fi ameninţată integritatea teritorială a tuturor ţărilor europene.

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …