Thursday , April 18 2024

Angajaţii din sistemul public pot cumula din nou pensia cu salariul

bani

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 220 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”împotrivă” şi 41 abţineri, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD, PC şi de la minorităţi prin care se permite cumulul pensiei cu salariul şi în cazul angajaţilor din sistemul public.
La vot a fost prezent şi premierul Victor Ponta.
Propunerea legislativă iniţiată, printre alţii, de Valeriu Zgonea, Gabriel Vlase, Florin Iordache, Ilie Sârbu, Ana Birchall, Bogdan Ciucă, prevede abrogarea prevederilor din legea 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşete câştigul slarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului, scrie Mediafax.ro.
Comisiile de buget şi muncă au avizat favorabil acest proiect, considerând că, ”prin stabilirea imperativă a limitei cuantumului pensiei până la care se poate realiza cumulul cu salariul, se produc discriminări, dar şi limitări ale accesului şi dreptului la muncă în sistemul public, pentru persoane cu pregătire temeinică, experienţă şi expertiză în anumite domenii, cum ar fi apărare, ordine publică, siguranţă naţională, compartimentele de protecţie a informaţiilor clasificate, departamentele de poliţie comunitară, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi multe alte autorităţi şi instituţii publice”.
Deputatul PSD Ana Birchall a spus că proiectul repară o nedreptate făcută de Guvernul Boc şi vor fi beneficiari şi persoanele sub vârsta standard de pensionare, cum ar fi cadrele militare, dar şi alţi pensionari, fără discriminare.
Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a spus că acest proiect copiază un proiect al PNL şi că Guvernul trebuie să dea un răspuns şi pentru pensiile militarilor.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …