Tuesday , April 16 2024

Ancheta in Muntenegru: Şoferul autocarului, orbit de lumina soarelui, la ieşirea din tunel

muntenegru

Carosabilul era umed în momentul în care autocarul românesc din Muntenegru a ieşit din tunelul rutier şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, relevă primele elemente ale anchetei.
Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, accidentul s-a produs la ieşirea autocarului dintr-un tunel rutier.
În momentul ieşirii din tunel, asfaltul era umed pentru că plouase, dar lumina soarelui era foarte puternică, existând probabilitatea ca şoferul să fi fost orbit câteva secunde.
În aceste condiţii, la care se adaugă viteza care nu era adaptată la acel segment de drum, şoferul probabil a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens, pentru că exista o curbă uşoară, a rupt balustrada de securitate a podului şi a căzut în prăpastie.
Potrivit site-ului cotidianului Dan, anchetatorii analizează această ipoteză pe baza declaraţiilor supravieţuitorilor şi altor martori.
Autorităţile din Muntenegru au găsit tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie, iar datele dispozitivului vor fi decodificate pentru a se stabili parametrii de circulaţie în momentul accidentului şi cine se afla la volan.
“Am găsit tahograful. Dispozitivul va fi util în demersul de stabilire a cauzei accidentului”, a declarat procurorul Vojislav Grujici, citat de site-ul ziarului Vijestima.
Autorităţile muntenegrene încearcă să stabilească circumstanţele în care autocarul românesc a căzut în prăpastie. Numeroşi supravieţuitori susţin că şoferul circula cu viteză destul de mare. Limita de viteză pe acel segment de drum este de 40 de km/h.
Un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică seara, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

Vezi si

Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei

Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu în dosarul …