Friday , April 19 2024

Anastase: Singura soluţie constituţională de comasare a alegerilor este amânarea localelor

Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că singura soluţie posibilă constituţional pentru comasarea alegerilor este aceea de a aduce alegerile locale către cele parlamentare, arătând că în coaliţie nu s-a discutat propunerea PSD de organizare de alegeri legislative anticipate.
Întrebată înainte de şedinţa BPN al PDL despre comasarea alegerilor, Anastase a precizat că evident este o soluţie de discutat.
“Evident că e o soluţie de discutat pe o modificare legislativă care e necesară, probabil că singura soluţie posibilă constituţional fiind aceea de a aduce localele către parlamentare”, a spus Anastase.
În legătură cu propunerea PSD privind aducerea alegerilor parlamentare către locale, Anastase a precizat: “Noi nu am discutat acest subiect. Nu cred că e valabilă decât într-o măsură în care discutăm despre o decizie politică, vorbim de o modificare legislativă”.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a apreciat că ideea comasării alegerilor este bună şi că ar trebui ca alegerile locale să fie aduse spre cele parlamentare.
“Cred că ideea e bună, trebuie modificată legea electorală, plătim jumătate din costurile alegerilor, menţinem în funcţie aparatul administrativ, central şi local şi motivăm totodată solidaritatea echipelor din toate partidele între nivelul aleşilor locali şi liderii naţionali. Cred că ar trebui ca alegerile locale să fie aduse spre parlamentare”, a precizat Baconschi înainte de şedinţa BPN.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Mamaia, după reuniunile BPC şi CNEx, că formaţiunea sa nu va accepta o discuţie despre comasarea alegerilor decât în ideea devansării parlamentarelor, liberalii nefiind de acord cu amânarea localelor.
Şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Mamaia, că, dacă PDL doreşte, se pot devansa alegerile parlamentare pentru luna mai sau iunie, el apreciind că pentru acest lucru este suficient să se parcurgă procedurile constituţionale.
“Cu cât mai repede facem alegeri parlamentare, cu atât mai bine. Dacă singura soluţie să avem alegeri mai repede este acest artificiu, această şmecherie a PDL cu alegeri şi locale şi parlamentare în iunie, că mai târziunu se poate, putem să discutăm. (…) Dacă cei de la PDL vor, putem avea alegeri parlamentare mai repede, în mai sau iunie, este suficient să parcurgem procedurile constituţionale”, a spus Ponta.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment

  1. Astia fac orice ca sa amane alegerile. E prea bun ciolanul. La s=u-p=t p/u*l*a nu la ciolan, fetelor.