Ana Maria Păunescu i-a scris tatălui său, aflat pe patul de spital

Ana Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, i-a scris tatălui său o scrisoare de încurajare, în care îl roagă pe maestru să găsească “optimismul de care e nevoie pentru luptă”, scrisoare publicată în cotidianul Jurnalul Naţional.
“Mai sunt atâtea de făcut! Vine iarna, vine frigul şi trebuie să te găsească bine. Vin sărbătorile, vine ziua mea, voi face 20 de ani şi vreau să fii puternic. La vară avem de mers la Bârca, să mâncăm lubeniţă şi ciorbă de ştevie şi să stăm pe terasa de acasă, să lucească în ochii noştri grădina şi să miroasă a ploaie. Or să apară merele acrişoare pe Dealu Negru, ţăranii cu legume de lângă Bucureşti îşi vor scoate la porţi recolta. Trebuie să mă duci la Râmeţi, unde nu-mi amintesc dacă am fost vreodată, să ne uităm în Cartea de Onoare, în care ai scris de atâtea ori petice de istorie. Eu am de mers la bursă, în Portugalia, şi nu pot pleca liniştită dacă nu eşti refăcut. Mai e şi drumul la Vatra Dornei, pe care-l plănuim de atâta vreme şi pe care mi-ai promis că-l vom face în tihnă, cu opriri multe şi vesele, ca atunci, când eram mică şi credeam că toate-s pentru totdeauna. Am vorbit de curând de ţara Haţegului. Vreau să merg cu tine în Apuseni. Vreau să mă înveţi din nou să umblu prin ţara noastră. Nici la Putna n-am mai fost de mult”, scrie Ana Maria.
Mesajul fiicei sale vine ca un răspuns la scrisoarea scrisă de poetul Adrian Păunescu pe patul de spital în 31 octombrie şi publicată de Jurnalul Naţional, în care acesta afirmă că dacă va reuşi să salveze “această pâlpâitoare viaţă” a sa va trebui să-şi rearanjeze priorităţile.
“Dacă voi reuşi – cu ajutorul marilor medici care mă înconjoară – să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez priorităţile. Suferinţa retrogradează orgoliile. Probabil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească neschimbată, ideea pură, sentimentele curate, disponibilitatea către omenie. De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenăţă, mi se limpezeşte privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţă până seară pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului”, mărturiseşte poetul.
Tot pe patul de spital, maestrul Adrian Păunescu a găsit puterea de a scrie şi o poezie, cu titlul “De la un cardiac, cordial”, publicată de asemenea de Jurnalul Naţional.
(…) “Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.”