Friday , April 19 2024

Amnistia fiscală, aprobată miercuri de Guvern. Ponta: "Nu scutim pe nimeni de plata taxelor"

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Executivul va aproba, în ședința de miercuri, ordonanța referitoare la amnistia fiscală pentru persoane fizice și juridice. Ponta a ținut să puncteze faptul că nimeni nu va fi scutit de plata taxelor și impozitelor, ci “vorbim, practic, de un stimulent”.
ponta2

“Miercuri (va fi aprobată ordonanța — n.r.). (Proiectul — n.r.) a fost o săptămână în dezbatere. Am discutat și cu Coaliția pentru Dezvoltarea României și cu toți ceilalți”, a declarat Victor Ponta, luni, înainte de ședința conducerii PSD, care are loc la Palatul Parlamentului.
Potrivit lui Ponta, în urma aplicării acestor măsuri, “se încasează mult mai mult la buget” decât prin impunerea unor penalități.
“Nu scutim pe nimeni de plata taxelor și impozitelor. Toată lumea trebuie să și le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii și persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent și anume: dacă îți plătești de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plătești principalul, nu te mai pun să mai plătești acele penalizări la penalizări. (…) Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment și, în loc să am o firmă care își plătește toate datoriile la zi și dobânda, o să am o firmă în faliment”, a explicat premierul.
Ponta a adăugat că se are în vedere și găsirea unui sistem de recompensare a bunilor platnici.
Potrivit proiectului, contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ștergerea penalităților de întârziere la plată, dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind achitarea restanțelor până în martie 2016.
“Propunerea noastră este să se aplice tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este un impuls pe care consider că trebuie să-l dăm economiei, coroborat cu ceea ce Codul fiscal aduce în 2016, pentru că de o parte ca stat primim mai multe venituri până în martie 2016 atunci când avem nevoie efectiv de bani, pe de altă parte, cei care au constângeri vis a-vis de penalitățile pe care trebuie să le suporte față de stat pot să aibă un nou început în economie”, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Potrivit ministrului, se are în vedere și un sistem de recompensare a celor care și-au plătit penalitățile și a celor care sunt ”la zi” cu plățile. ”Așa este normal să facem, să privim spre ambele categorii”, a adăugat Teodorovici, citat de Agerpres.
”Cei care pot beneficia de această ordonanță, în sensul că li se vor șterge din penalități dacă ei își vor stabili un calendar de rambursare către stat, să nu fie blamați pentru că totuși motivele care stau în spatele acestora sunt obiective. Să nu uităm că în anii 2010 — 2012, piața, economia în România a fost una la nivel foarte scăzut, au fost foarte multe firme închise, foarte multe companii care și astăzi trag după acea perioadă din păcate nefastă pentru România”, a mai spus ministrul Finanțelor.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …