Friday , April 19 2024

Amenzi mari de luni. Intra in vigoare Legea starii de alerta

Legea care reglementeaza starea de alerta intra in vigoare luni si, dupa 3 zile de vid legislativ, autoritatile vor putea da sanctiuni.

Amenzile variaza de la 500 de lei la 15.000 de lei, iar cei care le primesc pot plati jumatate din suma in termen de 15 zile.

Contraventile sunt detaliate, astfel incat sa nu se repete situatia din prevederile neconstitutionale ale ordonantei din cazul starii de urgenta, care erau prea generale, fara a fi definite si individualizate pentru fiecare situatie in parte.

Trebuie spus ca cele mai mari amenzi le risca sefii institutilor publice si persoanele juridice. In aceste cazuri se poate ajunge la sume de 15.000 de lei. Aici intra amenzile pentru organizarea de intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise sau nerespectarea de catre operatorii de transporturi a masurilor dispuse sau incalcarea intervalelor orare in care acestea sunt permise.

Totusi, sunt cazuri in care persoanele fizice risca sa fie amendate, de exemplu daca nu detin o declaratie pe proprie raspundere cand merg in afara localitatii de domiciliu, contraventia este intre 500 si 2.500 lei.

Persoanele care nu poarta masca in spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun, la locul de munca si in alte spatii inchise pot fi amendate cu sume cuprinse intre 500 de lei si 2.500 de lei.

De asemenea, persoanele care participa la la intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise, risca amenda de la 500 lei la 2.500 lei.

Detalii despre amenzile pe care le putem primi daca incalcam legea pe ziare.com 

ei.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …