Saturday , April 20 2024

Ambulanta spulberata de TIR: pacientul, asistenta si soferul au murit

UPDATE: Asistenta medicală de pe ambulanţa implicată în gravul accident de circulaţie produs marţi pe DN 25 în comuna gălăţeană Barcea a decedat, scrie Agerpres.
Potrivit medicului coordonator al SMURD Galaţi, Angel Trifan, femeia a decedat deşi medicii de la camera de stabilizare a Spitalului Judeţean Galaţi au încercat mai bine de două ore să o resusciteze. Ea fusese transportată la spital în stop cardiorespirator după ce s-a ales cu răni grave în urma accidentului rutier.
O ambulanţă a fost spulberată de un TIR, marţi, într-un accident de circulaţie produs în comuna Barcea, judeţul Galaţi. Şoferul ambulanţei şi pacientul pe care-l transporta, un bărbat în vârstă de 82 de ani, au murit pe loc. Asistenta de pe Salvare este în comă. Potrivit primarului comunei unde a avut loc accidentul, scrie MEDIAFAX, ambulanţa nu avea în funcţiune semnalele acustice şi lumnioase.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13:30.
“La fața locului a ajuns un echipaj de descarcerare care a descarcerat doi decedați, unul fiind pacientul din interiorul Ambulanței, care se afla pe targă, iar celălalt șoferul Ambulanței. Leziunile pe care le prezentau erau incompatibile cu viaţa. Asistenta a fost preluată de o altă ambulanță de la Serviciul Județean, în comă. Pacienta prezintă un traumatism cranio-facial grav, cu fractură deschisă la coapsa stângă şi hemoragie”, a declarat, la Realitatea TV, Angel Trifan, SMURD Galați.
“Ambulanţa se deplasa pe DN 25 către Spitalul Tecuci. În zona intersecţiei cu drumul judeţean 252, ambulanţa s-a angajat în efectuarea unei depăşiri. A depăşit un camion în faţa căruia mai circula un autoturism. A intenţionat să depăşească şi acel autoturism, însă nu a mai reuşit. A intrat uşor în coliziune cu autoturismul, după care în coliziune frontală cu un autotractor care circula din sens opus. Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul conducătorului Ambulanţei şi al pacientului transportat”, a declarat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt Poliţia Rutieră Galaţi.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …