Thursday , April 25 2024

Ambasadorul romani în Armenia, rechemat urgent in tara. A facut glume pe seama evreilor, genocidului şi homosexualilor

sorin-vasile

Ambasadorul României în Armenia a provocat un scandal diplomatic uriaş. Sorin Vasile este acuzat că a făcut glume pe seama evreilor, a genocidului din Armenia dar şi pe seama homosexualilor. El a fost rechemat de urgenţă în ţară, pentru a da explicaţii în faţa oficialilor Minsiterului de Externe.
Ambasadorul României din Armenia, Sorin Vasile, a şocat opinia publică, la o întâlnire ţinută la Universitatea Americană din Erevan, unde diplomatul român a susţinut un discurs. Un student i-a adresat ambasadorului o întrebare pe teme politice, iar acesta a răspuns făcând remarci despre moralitatea cuplurilor homosexuale.
„Ce s-a întâmplat la începutul secolului trecut este foarte complicat… care este moralitatea? Să recunoaştem, ok… Asta este moralitate. Care este moralitatea într-un cuplu normal… cuplu hermafrodit, da? Nu, nu hermafrodit. Homosexualii şi cei normali, bărbaţi şi femei, da? Ei sunt ok? Sunt normali, sunt morali. Dar homosexualii sunt morali sau… ? Deci, este la fel cu.. ştiţi, totul este relativ. Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Pentru tine, este controversat. Pentru cuplurile gay, pentru ei este perfect, este modelul familial, da? Gay”, a spus ambasadorul român.
Studenţii au rămas înmărmuriţi, iar afirmaţiile şocante ale ambasadorului român au continuat, ulterior, cu o glumă pe seama evreilor.
„Nu este matematică. Ştiţi politica, strategia, geopolitica. Nu ai 1+1. Să ştii că, de fapt, este o glumă bună cu evreii.. evreul, marele om de afaceri, care caută un contabil în compania sa şi pe primul candidat îl întreabă cât fac 10+10. 20, răspunde candidatul. Nu, nu eşti bun, ieşi afară. Al doilea răspunde 30. Nu, nici tu, ieşi afară. Şi vine al treilea şi spune: «10+10? Cât vrei să fie?». Ok, eşti angajat. Asta nu este matematică, să spui 1+1 fac 2. Anul viitor va fi comemorarea de 100 ani. Nu spun cine este corect, cine nu este correct, pentru că nu am dreptul să spun, dar… este complicat”, a mai spus ambasadorul român.
O organizaţie din România s-a plâns deja preşedinţiei în urma declaraţiilor.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat într-un comunicat că ‘îşi exprimă regretul şi condamnă ferm declaraţiile cu tentă antisemită şi homofobă’ ale ambasadorului României în Armenia, Sorin Vasile, făcute într-o conferinţă publică susţinută la Universitatea Americană din Erevan, acesta fiind ‘chemat de urgenţă în Centrală pentru a da explicaţii cu privire la comentariile pe care le-a făcut în cadrul conferinţei menţionate’, precizează un comunicat de presă al MAE.
De la nivelul conducerii MAE, au fost transmise deja instrucţiuni ambasadorului ca acesta să îşi ceară public scuze pentru comentariile sale ‘întru totul deplasate’, iar scuzele sale au fost publicate, vineri, pe site-ul publicaţiei armene Civilnet.am.
Totodată, MAE subliniază că instituţia condamnă ferm ‘orice derapaj comportamental sau de exprimare care promovează intoleranţa şi stereotipurile’.
‘Ministerul Afacerilor Externe nu tolerează şi nu va tolera nicio abatere de comportament sau limbaj al reprezentanţilor diplomaţiei române aflaţi în exerciţiul funcţiunii, indiferent de treapta ierarhică pe care se situează, care ar putea să aducă atingere unor valori, reguli şi principii de bază ale relaţiilor internaţionale contemporane, relaţiilor bilaterale ale României cu alte state sau să prezinte, în mod distorsionat sau deplasat, poziţii de principiu ale statului român pe teme relevante în plan internaţional’, precizează comunicatul MAE.
 
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …