Thursday , March 28 2024

Alți doi pacienți infectați cu coronavirus, declarați vindecați. Este vorba de femeia și bărbatul din Timișoara care au venit din Italia cu același avion

Alți doi pacienți care au fost infectați cu coronavirus au fost declarați vindecați de medici, după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ. Este vorba de femeia de 38 de ani și bărbatul de 48 de ani din Timișoara, care veniseră din Italia cu același avion.

În acest moment, din cei șase români infectați cu coronavirus, trei s-au vindecat.
„Trei din cele șase persoane diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârtă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.Cele două persoane, declarate vindecate la Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor”, se arată într-un comunicat al Grupului de comunicare strategică.

În acest moment, mai sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, starea de sănătate a acestora fiind stabilă, iar evoluția acestora este monitorizată permanent de personal medical.

La nivel național se află în carantină 35 persoane, pentru alte 11.731 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

HotNews

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …