Sunday , April 28 2024

Alt caz revoltător la Spitalul Urziceni. Un bărbat de 32 de ani a murit la câteva ore după ce a fost trimis acasă

Un bărbat de 32 de ani a murit luni dimineața, la câteva ore după ce a ajuns la spitalul din Urziceni, dar a fost trimis acasă.

Apelul a venit la ora 05.00 dimineața, potrivit IPJ Ialomița. La casa bărbatului din localitatea Fierbinții de Jos au mers polițiști și un echipaj al ambulanței care a constatat decesul bărbatului. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ialomița pentru necropsie și stabilirea cauzei decesului.

Potrivit polițiștilor, pacientul s-a fi prezentat în cursul nopții trecute la spitalul din municipiul Urziceni, unde a primit îngrijri medicale, dar a fost trimis acasă, unde a murit după câteva ore. Poliția face acum verificări pentru de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Este al doilea caz revoltător petrecut la spitalul din Urziceni. O femeie a născut luni la primele ore ale dimineții pe trotuar, lângă zidurile spitalului, deoarece la ora respectivă nu era niciun medic ginecolog de gardă.

 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …