Friday , April 19 2024

Alocațiile copiilor vor crește în două etape, cu câte 10%

Alocațiile copiilor vor crește cu 10% din ianuarie 2021 și cu încă 10% din august, iar prevederea va apărea într-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată miercuri de Guvernul Cîțu, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.

Prin aceeași ordonanță de urgență, Guvernul va menține punctul de amendă la nivelul din acest an, potrivit surselor citate.

Veniturile bugetarilor (sporuri, indemnizații, salarii etc.) vor fi plafonate pentru o perioadă de 2-3 luni, timp în care se va face o analiză, întrucât în momentul de față sunt discrepanțe între banii pe care îi primesc bugetarii.

În ceea ce-i privește pe profesori, majorarea de salarii promisă va fi și ea amânată, probabil până în decembrie 2021, au spus surse pentru Digi24.ro.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, după ședința de guvern, că se lucrează la o soluție prin care anumite categorii ale populației, afectate de pandemie, vor putea să-și amâne în continuare plata ratelor la bănci. Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că această facilitate va fi acordată în special angajaților din domeniul HoReCa.

De altfel, guvernul urmează să aprobe o schemă de sprijin pentru industria HoReCa, după cum a anunțat premierul Florin Cîțu într-o declarație de presă susținută luni la Palatul Victoria. Reprezentanții acestui sector vor fi scutiți de plata impozitului specific până în martie 2021.

Vezi si

Comisia Europeană a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se …