Friday , March 29 2024

ALEŞII LOCALI îşi pot SCHIMBA PARTIDUL timp de 45 de zile. Guvernul a ADOPTAT ordonanţa privind migraţia

guvern

Aleşii locali vor avea 45 de zile la dispoziţie pentru a-şi schimba partidul. Ordonanța de urgenţă care permite primarilor, şefilor CJ, consilierilor locali şi judeţeni să se înscrie într-un alt partid, fără să-şi piardă mandatul, a fost adoptată joi de Guvern, susţin surse guvernamentale.
Executivul a adoptat, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de ordonanţă de urgenţă care le permite aleşilor locali să opteze în termen de 45 de zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-şi pierde funcţiile obţinute în alegeri.
Termenul iniţial, prevăzut de proiectul lansat în dezbatere publică, în care aleşii puteau opta pentru un partid, era de 10 zile, însă premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că acest termen va fi de 45 de zile.
Potrivit ordonanţei, aleşii locali care nu vor depune declaraţia de schimbare a partidului rămân membri ai partidului politic sau organizaţiei minorităţii naţionale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianţă politică sau alianţă electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal sau devin independenţi,dacă partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale, după caz, dacă acesta/aceasta nu mai există din punct de vedere legal.
Ordonanţa este contestată de Alianta Crestin Liberala (ACL), care a decis să organizeze joi dimineata un miting de protest in fata Guvernului. Practic, ACL a organizat un “cinematograf” în aer liber. Oamenii au urmărit pe un ecran montat în Piata Victoriei clipuri cu promisiuni neonorate ale lui Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă ‘legată de transferul de primari’ este neconstituţională.
‘De aceea este această disperare, să se încalce toate cutumele, inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională, este definită în constituţie, ordonanţa de urgenţă nu trebuie emisă. De aceea fac un apel la Guvern şi la responsabilitate – să nu se emită ordonanţa de urgenţă cu privire la transferul primarilor. Am văzut argumentaţia pe care au adus-o cu privire la o astfel de lege – atenţie, lege, nu ordonanţă de urgenţă – din 2006. Sigur, cei care au aprobat legea, majoritatea care a aprobat legea are responsabilităţile ei, justificările ei, care sunt cu totul altele decât cele de acum. Justificarea este că atunci se introducea interdicţia pentru primari de a migra de la un partid la altul. Dar vă rog să căutaţi pe site-urile Curţii Constituţionale, chiar pe site-ul Preşedinţiei, veţi constata că şi atunci am întors la Parlament legea, pentru că lucrurile erau la jumătate. Acum însă sunt grosier anticonstituţionale şi cu un profund caracter electoral’, a spus Băsescu.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …