Thursday , April 25 2024

ALERTA METEO: Ploi abundente şi descărcări electrice în aproape toată ţara

ploaie

ANM a emis o informare de ploi şi vânt care va intra în vigoare luni seară.
În intervalul 29 februarie, ora 23.00 – 01 Martie, ora 10.00, va ploua pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Olteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15 l/mp. În zonele de munte vor predomina ploile, iar îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali, izolat se vor cumula cantităţi ce pot depăşi 25 l/mp. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice.
Vântul va avea intensificări în toată zona montană, cu viteze de peste 65…75 km/h, iar pe crestele cele mai înalte rafalele vor depăşi 85…90 km/h. În restul teritoriului, rafalele se vor semnala pe spaţii restrânse şi la cote mai reduse.
Intensificări ale vântului vor fi şi pe parcursul zilei de luni 29 februarie, în sudul Banatului, unde viteza la rafală va depăşi temporar 70 km/h.
 

Vezi si

Percheziții la un maestru spiritual yoghin, acuzat de viol și trafic de persoane

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, discipol al …