Thursday , April 25 2024

Alertă în SUA: Frontul de aer radioactiv din Japonia va fi dus de vânt spre America

Concentraţia de radiaţii în aer va fi însă redusă, susţin experţii CTBT (structură de pe lângă ONU), în opinia cărora şi în cel mai rău caz aceasta ar avea un impact foarte mic asupra stării de sănătate a rezidenţilor din SUA.
Organizaţia Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBT) estimează că frontul de aer radioactiv format în urma emanaţiilor de la reactoarele avariate de la centrala Fukushima-1 (nord-est), va traversa joi Oceanul Pacific şi va ajunge în Insulele Aleutine, iar de vineri seară va acoperi sudul Californiei şi sud-vestul Statele Unite ale Americii, inclusiv Nevada, Utah şi Arizona, relatează joi Reuters, cu referire la The New York Times.
Concentraţia de radiaţii în aer va fi însă redusă, susţin experţii CTBT (structură de pe lângă ONU), în opinia cărora şi în cel mai rău caz aceasta ar avea un impact foarte mic asupra stării de sănătate a rezidenţilor din SUA.
În ultimele 48 de ore, Ministerul Energiei din SUA a trimis în Japonia opt tone de echipamente, precum şi câteva zeci de experţi în energia nucleară, dar cu toate acestea Washingtonul, după cum relevă media americane, dispune de extrem de puţine informaţii exacte despre evoluţia situaţiei de la centrala Fukushima-1.

Vezi si

Război în Big Pharma. GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech pentru tehnologia vaccinurilor anti-COVID

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din …