Friday , March 29 2024

Alerta in Europa: gripa aviara se extinde

gripa aviara

O tulpina a virusului gripei aviare se raspandeste in randul pasarilor salbatice din unele state europene, a anuntat miercuri Ministerul Mediului din landul german Baden-Wuerrtemburg (foto), transmite DPA.
Pasari salbatice moarte au fost descoperite in landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei, in jurul lacului Constanta (Bodensee), situat la granita dintre Germania, Elvetia si Austria, sustin autoritatile din Baden-Wuerrtemburg. De asemenea, o varianta a virusului H5N8 a fost gasita in Polonia.
“Observam o epidemie la nivelul pasarilor salbatice. Avem diferite piese ale puzzle-ului, pe care trebuie sa le asamblam”, a declarat Thomas C. Mettenleiter, presedintele laboratorului german care investigheaza cazurile de gripa aviara.
Oamenii de stiinta de la Institutul german Friedrich Loeffler au stabilit ca exista o legatura intre moartea unor pasari din nordul tarii si virusul H5N8, o tulpina a virusului gripei aviare, a anuntat marti Ministerul Mediului din landul Schleswig Holstein.
In noaptea de luni spre marti a fost detectat virusul H5N8, dar verificarea celor aproximativ 100 de pasari moarte (rate, pescarusi si o lebada), descoperite in apropierea a trei lacuri din nordul Germaniei, este inca in desfasurare, a informat Ministerul Mediului.
Aceasta tulpina a virusului gripei aviare, care nu a fost niciodata depistata la om, s-a raspandit in statele din vestul Africii, inclusiv Camerun, Niger si Togo, in ultimii doi ani.
Vineri, Autoritatea Sanitar-Veterinara din Ungaria (NEBIH) a anuntat ca a identificat un caz de infectie cu virusul H5N8 la o ferma de curcani din judetul Bekes, sud-estul Ungariei, in apropiere de granita cu Romania.
Organizatia Mondiala a Sanatatii Animalelor (OIE) a cerut celor 180 de state membre, printre care se numara si Romania, sa sporeasca masurile de biosecuritate la ferme, piete si in comertul cu pasari, pentru a limita raspandirea gripei aviare.

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …