Friday , March 29 2024

ALERTĂ CU RADIAŢII la graniţele României. Nivel de radioactivitate de 10 ori mai mare la Cernobîl

cernobil

Nivelul de radioactivitate în jurul centralei de la Cernobîl a crescut alarmant, iar în prezent este de 10 ori peste limită. Cauza o reprezintă incendiile de vegetaţie. Anunţul a fost făcut de autorităţile de la Kiev.
Nivelul radiaţiilor de la Cernobîl este de 10 ori mai mare decât limita normală. Măsurătorile nivelului de radiaţii au fost făcute de către inspectorii specializaţi în domeniu în zona de excluziune. Această creştere a nivelului de radiaţii a fost provocată de incendii masive în zona reactorului nuclar avariat, potrivit rt.com.
Zona din jurul reactorului nuclear avariat de la Cernobîl, Poleskoie, este contaminată cu Cesiu-137. Concentraţiile acestui element radioactiv au atins ceea ce experţii numesc “secvenţă peste normă” – adică un nivel de radioactivitate foarte ridicat, potrivit SNRI (Inspectoratul pentru Sectorul Nuclear de Stat al Ucrainei).
Cesiu 137 este unul dintre cele mai periculoase elemente nucleare, iar concentraţiile acestei substanţe radioactive care se acumulează în organismul uman duc la leucemie şi diferite tipuri de boli canceroase, au avertizat experţii.
SNRI a realizat o hartă cu rezultatele monitorizării situaţiei, accesibilă online. Potrivit rt.com, care citează oficialităţi ucrainene, incendiul a cuprins aproximativ 130 de hectare din jurul reactorului avariat.
Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei a informat că incendiul produs marţi a fost pus sub control, dar că focul nu ar fi fost stins în totalitate. 117 pompieri şi 24 de unităţi cu echipament de stins incendii se află la locul dezastrului.
Cele mai periculoase particule radioactive sunt cele de plutoniu şi uraniu, care provoacă boli de cancer. Emanaţiile de particule radioactive reprezintă pericol imediat în zonele din apropierea sursei de la care au provenit.
Scenariul cel mai rău
Acesta nu este primul incendiu de pădure care izbucneşte, anul acesta, în apropiere de uzina nucleară de la Cernobîl. La începutul lunii mai, 400 de hectare de pădure din aceeaşi zonă au fost mistuite de flăcări. Autorităţile de la Kiev au anunţat atunci că nu ar fi existat risc de contaminare cu substanţe radioactive.
romaniatv.net
 
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …