Wednesday , April 24 2024

Aleksandr Lukaşenko, presedintele Belarus, s-a infectat cu coronavirus. El a promovat ideea ca pandemia e doar o “psihoza”

Preşedintele statului Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat marţi că a fost infectat cu noul coronavirus, dar că nu a avut niciun fel de simptome şi deja s-a vindecat, relatează agenţia de ştiri BELTA, preluată de Reuters.

“Astăzi vă întâlniţi cu un om care a reuşit să supravieţuiască coronavirusului pe picioare. Doctorii au ajuns ieri la această concluzie. Asimptomatic”, a declarat Lukaşenko în cadrul unei întâlniri cu responsabili militari, scrie agerpres.ro.

Liderul belarus de 65 de ani a rezistat apelurilor de a impune măsuri de izolare sau de a închide frontierele pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19 în statul est-european.

El a respins de altfel de la început temerile referitoare la pandemie drept o “psihoză” şi a recomandat remedii precum consumul de vodcă sau sauna pentru combaterea coronavirusului.

Până marţi în Belarus, o ţară de 9,5 milioane de locuitori, au fost înregistrate 67.366 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 543 au fost mortale, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Nemulţumirea faţă de modul în care preşedintele ţării a gestionat pandemia de COVID-19 a declanşat proteste împotriva lui Lukaşenko înaintea alegerilor de pe 9 august, notează Reuters.

 

Vezi si

HotNews: Banii big farma ajung la societatea medicală condusă de ministrul Rafila prin firma unui fost șef al spitalului SRI

O investigație HotNews prezintă mecanismul prin care, printr-un intermediar,  companiile de medicamente dau bani sub …