Friday , March 29 2024

ALDE anunta protocol cu M10. Partidul fondat de Macovei neaga

Partidul M10, fondat de europarlamentarul Monica Macovei, va sustine la alegerile parlamentare ALDE, condus de Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin.
M10

Reprezentantii ALDE au anuntat, prin intermediul unui comunicat, ca joi a fost semnat un acord intre conducerea partidului si M10, pentru “o viitoare colaborare politica”.
M10 a fost reprezentat la semnarea intelegerii de secretarul general Ovidiu Simion, formatiunea fiind in prezent fara presedinte, precizeaza comunicatul.
“Aceasta colaborare politica parafeaza intelegerea dintre cele doua partide politice, prin care M10 va sprijini candidatii ALDE la viitoarele alegeri parlamentar”, afirma ALDE.
Reprezentantii M10 au postat un mesaj pe contul de Facebook prin care au anuntat ca dezmint aceasta stire.
“Conducerea Partidului M10, reprezentata de membrii Biroului Politic National, dezminte categoric informatia din comunicatul ALDE privind vreun acord de colaborare de orice natura cu Partidul M10.
In mod evident, nu vom sustine niciun candidat ALDE la alegeri. Ne exprimam surprinderea ca astfel de minciuni si dezinformari sunt promovate de ALDE. Membrii partidului strang in acest moment semnaturi numai pentru M10.
Daca se va confirma faptul ca secretarul general interimar al M10 a angajat Partidul fara mandat de la BPN, acesta va suporta consecintele, fiind sanctionat conform prevederilor Statutului Partidului M10”, se arata pe contul de Facebook Partidul M10, comunicatul fiind semnat de membrii Biroului Politic National al M10.
Tariceau si Macovei, schimb dur de replici
M10 nu mai are presedinte, dupa ce Florin Stan a demisionat din functia de lider interimar, la sfarsitul lunii septembrie, in timp ce Ioana Constantin a demisionat la inceputul aceleiasi luni.
Tanara de 25 de ani i-a succedat Monicai Macovei la sefia partidului.
Amintim ca doi dintre fondatorii celor doua partide, Calin Popescu Tariceanu si Monica Macovei, au avut mai multe schimburi dure de replici, chiar si in ultimele luni.
In luna mai, Monica Macovei a spus despre presedintele Senatului ca este cel mai inversunat om impotriva DNA-ului pe care l-a vazut.
“Eu nu am vazut om mai inversunat impotriva DNA-ului decat Tariceanu. De cand eram in Guvern, cand am facut DNA-ul in 2005, el era prim-ministru. De atunci, singura lui grija este cum sa scape de DNA si de declaratiile publice de avere.
(…) Eu tin minte, de exemplu, ca il contraziceam pe Tariceanu, care zicea ‘Monica, eu vreau sa fiu informat dinainte despre orice dosar care se face cu politicieni’. Inainte, adica si in timpul in care sunt masuri de supraveghere: interceptari, filmari”, a spunea atunci Macovei, potrivit Agerpres.
Replica lui Tariceanu a venit rapid, acesta sustinand ca Macovei “nu intelege” de ce a cerut informatii.
“Da, ca prim-ministru, eu trebuie sa fiu informat cu privire la orice cercetare care vizeaza un ministru pentru ca raspunderea pentru membrii Cabinetului, prima raspundere o am eu, ca prim-ministru.
(…) E foarte important sa stiu daca un ministru este anchetat pentru ca eu, ca prim-ministru, pot sa iau in atare situatie masura demiterii lui inainte sa iasa in spatiul public un scandal pentru a proteja imaginea Guvernului si a celorlalti membri ai Cabinetului.
(…) Doamna Macovei nu se pricepe si nu intelege aceste lucruri care sunt politice”, a mentionat fostul premier.
Ulterior, Monica Macovei a sustinut si ca Tariceanu i-a cerut un canal de comunicare directa cu DNA.
“Mi-a spus Tariceanu: ‘cum, nu mergem la opozitie?’ Apoi mi-a spus: ‘trebuie neaparat sa gasesti un canal de comunicare intre DNA si mine si eu sa aflu din timp cine este anchetat, inclusiv cine este interceptat sau urmarit'”, a mai precizat europarlamentarul.
ziare.com

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …