Monday , March 4 2024

Agresorul poliţistului din Târgovişte a fost reţinut

Foto: Realitatea.net
Daniel Uţă, acuzat că a lovit în cap, într-un local din Târgovişte, un poliţist de la IPJ Dâmboviţa, care în urma incidentului a ajuns în comă la spital, a fost reţinut, luni, în baza unei ordonanţe pentru 24 de ore emisă de către procurorii Parchetul Tribunalului Dâmboviţa.
Uţă a fost audiat de procurori timp de peste cinci ore.
Conform anchetatorilor, el nu şi-a recunoscut fapta pe parcursul audierilor.
Potrivit şefului Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef Vasile Tache, ordonanţa de reţinere a fost emisă de către procurori sub acuzaţia de tentativă la omor calificat, iar Uţă va fi dus, în cursul zilei de luni, la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
“Suspectul nu şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, dar procurorii au probe care atestă faptul că el a comis această infracţiune”, a adăugat şeful Poliţiei Dâmboviţa.
Daniel Uţă a fost prins, duminică seară, într-un apartament din Bucureşti, în urma unei descinderi a poliţiştilor de la Investigaţii criminale, cu sprijinul DGIPI şi SRI. În apartament a mai fost găsit un bărbat, Dragoş Băncilă, care a fost ridicat de poliţişti. Acesta, împreună cu fata în apartamentul căreia au fost găsiţi cei doi, a fost dus, în noaptea de duminică spre luni, la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, pentru audieri.
Lui Daniel Uţă, cel care l-a lovit în cap, într-un local din Târgovişte, pe poliţistul de la IPJ Dâmboviţa, i s-a făcut rău în timp ce era transportat spre Târgovişte, pentru audieri, astfel că a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală.
Potrivit unor surse judiciare, lui Uţă i s-a făcut rău la ieşirea din Chitila, şi, pentru că îi crescuse pulsul foarte tare, a fost chemată o ambulanţă care l-a adus la Spitalul Floreasca . Conform surselor citate, lui Daniel Uţă i s-ar fi făcut rău din cauza consumului de plante etnobotanice.
Medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca spun că rezultatele anlizelor indică faptul că Uţă consumase substanţe intezise.
“Nu putem preciza cantitatea. Cert este faptul că în sânge au fost găsite substanţe intezise. Nu a fost găsit alcool”, au explicat doctorii.
Luni dimineaţă, în jurul orei 5.00, Daniel Uţă a fost transportat la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, unde este audiat, la ora transmiterii acestei ştiri, alături de Dragoş Băncilă şi fata în locuinţa căreia au fost prinşi cei doi.
George Daniel Uţă, zis “Danezu”, de 22 de ani, presupus interlop din Târgovişte care ar face parte din gruparea “Ghenosu”, este acuzat că în noaptea de sâmbătă spre duminică l-a lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, pe poliţistul Codruţ Oprea de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa. După ce l-a lovit pe poliţist, Uţă a fugit de la locul faptei, ieşind pe un geam de la toaleta localului Irish Pub din Târgovişte.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Dâmboviţa, Mihai Tudose, declara, într-o conferinţă de presă, că procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Uţă pentru tentativă de omor calificat, faptă pentru care acesta riscă o pedeapsă între şapte ani şi jumătate şi 12 ani şi jumătate.
Poliţistul agresat verifica, în momentul incidentului, informaţiile potrivit cǎrora, dupǎ o anumitǎ orǎ, în acel local se consumǎ droguri, a declarat, duminică, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, Vasile Lincu.
În urma incidentului, poliţistul Codruţ Oprea a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Codruţ Oprea a fost operat, având un hematom cerebral, iar starea lui este în continuare foarte gravă, potrivit medicilor.
Daniel Uţă, zis “Danezu”, a mai fost implicat într-un incident cu violenţă, în primăvara acestui an, când a fost acuzat că a lovit-o pe fata şefului de post din Pietroşiţa. Atunci, tânăra, în vârstă de 19 ani, a ajuns la spital după ce a fost sechestrată şi bătută de Daniel Uţă, fostul ei prieten. Agresiunea a fost înregistrată de camerele de supraveghere ale unui magazin din microraionul 4 din Târgovişte, victima fiind internată iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi ulterior la un spital din Bucureşti. Fata şi-a retras plângerea, astfel că Daniel Uţă nu a mai fost cercetat.
Conform unor surse judiciare, membrii grupării infracţionale conduse de Florin Pârjol, zis “Ghenosu”, au fost şi sunt cercetaţi, din anul 2008 şi până în prezent, în 35 de dosare penale, cele mai multe privind infracţiuni comise cu violenţă. Potrivit surselor citate, dintre aceste dosare 21 au ajuns la parchete, două sunt la DIICOT, unul este în instanţă, iar 11 se află în cercetare la Poliţie.

Vezi si

Trei trailere cu echipament militar care mergeau spre baza Mihail Kogălniceanu, implicate într-o tamponare în lanţ pe DN1

Trei autovehicule militare străine care făceau parte dintr-un convoi au fost implicate, luni, într-o tamponare …