Friday , April 19 2024

Adrian Năstase: Unii regretă că am folosit doar un cartuş

“Unii regretă că am folosit doar un cartuş”, scrie Adrian Năstase, pe blog. Fostul premier Adrian Năstase este urmărit penal într-un nou dosar. Năstase este acuzat că deţinea ilegal peste 400 de cartuşe.
“Poate că unii dintre voi s-au întrebat de ce nu am comentat deschiderea, acum, a dosarului cu cartuşele sau de ce DNA a trimis la Curtea Supremă, în aceste zile, motivarea recursului în dosarul “Zambaccian”. Simplu. Am considerat că este vorba de coincidenţe. În plus, având dreptul să deţin pentru armele mele, de diferite calibre, câteva mii de cartuşe, ceea ce mi-ar fi “permis”, în ultimii 20 de ani, să organizez un mic genocid, ceea ce nu s-a întâmplat, m-am gândit că, de fapt, unii au regretat că în seara de 20 iunie nu am folosit decât un singur cartuş din cele 400 din calibrul 38 special”, scrie Năstase, pe blog.
Adrian Năstase este urmărit penal într-un nou dosar. Cercetarea vizează nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
“În continuarea cercetărilor în cauza constituită ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a numitului NĂSTASE ADRIAN, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal. Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 21.06.2012, s-a constatat că învinuitul Năstase Adrian deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În 24 august 2012, Ministerul Public a anunţat că Adrian Năstase este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au găsit în locuinţa lui, în urma tentativei de sinucidere, cartuşe pentru care acesta nu avea autorizaţie.
Potrivit art. 279 din Codul Penal, privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
“Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.”

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …