Thursday , April 25 2024

Adrian Nastase s-a predat la Sectia 2 Politie. Fostul premier va fi incarcerat la Rahova

Adrian N?stase, zi decisiv? în dosarul Trofeul Calit??ii

Însoţit de fiul său cel mare şi de avocat, Adrian Năstase a plecat de la domiciliul său din strada Zambaccian pentru a se preda poliţiei, în urma noii sale condamnări primite în dosarul în care a fost condamnat pentru şantaj şi luare de mită.
Adrian Năstase a plecat de acasă alături de fiul său, Andrei, şi de unul dintre avocaţi.
În cazul în care nu s-ar fi prezentat de bunăvoie la Poliţie, fostul premier Adrian Năstase ar fi fost ridicat de poliţişti care îl vor duce fie la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, fie direct la penitenciar, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei, citaţi Mediafax.
Instanţa supremă a trimis mandatul de executare a pedepsei la Poliţia Capitalei, iar poliţiştii Biroului Urmăriri îl vor pune în executare, dacă Adrian Năstase, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian, nu s-ar fi prezentat la unitatea de detenţie sau la cea mai apropiată secţie de poliţie.
Năstase ar urma să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova, întrucât acesta este locul de detenţie în care sunt duşi condamnaţii care au domiciliul în Bucureşti.
Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru şantaj şi luare de mită şi 5 ani interzicerea unor drepturi. Dana Năstase a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la şantaj şi folosirea de documente false în formă continuată. Perioada de probă pentru Dana Năstase a fost stabilită la 8 ani. Sentinţa este definitivă, iar fostul premier va fi din nou trimis după gratii.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …