Friday , March 29 2024

ADRIAN IOVAN, păzit de lupi cu arma, până la descarcerare

avion-prabusit

Adrian Iovan a rămas încarcerat ore bune în epava avionului BN 52 în care şi-a găsit sfârşitul, luni, după o aterizare forţată în Apuseni. Scoaterea cadavrului dintre fiarele contorsionate nu a reprezentat o prioritate pentru autorităţi, care s-au preocupat iniţial de ducerea supravieţuitorilor în comuna Horea, unde au primit primele îngrijiri medicale, înainte de a fi transportaţi la spital.
Cinci ore le-a luat autorităţilor să descarcereze trupul neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan din epava avionului cu care transporta mai mulţi medici spre Oradea, pentru a participa la o operaţie de prelevare de organe.
Prăbuşit în jur de ora 16.00, avionul a fost găsit de autorităţi abia în jurul orei 22.00, iar la acel moment prioritatea a fost acordarea primului ajutor celor cinci supravieţuitori. Trupul Aureliei Ion fusese deja transportat de localnicii care au ajuns primii la epavă, înaintea autorităţilor, însă cadavrul pilotului Adrian Iovan a rămas încarcerat până spre ora 3.00 dimineaţa. Până atunci, jandarmii ajunşi la faţa locului şi localnici veniţi să dea o mână de ajutor au păzit perimetrul de lupi cu armele, dar au făcut şi un foc pentru a ţine sălbăticiunile la distanţă.
Pompierii voluntari de la Abrud au povestit că ei au venit cu toată aparatura necesară pentru descarcerare, dar nu li s-a permis să intervină înainte de sosirea criminaliştilor în zonă.
Un localnic a povestit că a ajutat efectiv la scoaterea cadavrului din avion, iar apoi trupul a fost transportat cu tractorul până în comuna Horea, aflată la aproximativ 5 kilometri distanţă, iar de acolo a fost dus dimineaţă la morga din Câmpeni.

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …