Thursday , March 28 2024

Adoptat de Senat: Proprietarul unei mașini, obligat să-i spună şi poliţistului local cui i-a încredințat autoturismul 

Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul are obligaţia de a prezenta şi poliţistului local, la solicitarea acestuia, datele de identificare a persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, în caz contrar cel în cauză riscând să fie sancţionat, potrivit unui proiect iniţiat de mai mulți deputaţi liberali, adoptat luni de Senat, care vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Proiectul a fost adoptat cu 101 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi trei abţineri, relatează Agerpres.

„Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare amendarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii şi în sarcina Poliţiei locale a posibilităţii de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare”, se precizează în raportul comun de admitere a proiectului, întocmit de comisiile juridică şi de apărare.

Proiectul a fost adoptat cu două amendamente care prevăd că „Poliţia locală poate solicita aceste date de identifîcare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, respectiv „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către poliţistul local se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit expunerii de motive, aplicarea acestei modificări la legislaţia în domeniu va conduce la reducerea numărului de încălcări ale normelor legale privind oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor.

„În considerarea faptului că poliţiştii locali vor avea competenţa de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staţionarea/parcarea, având în vedere şi faptul că sancţiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/staţionarea/parcarea”, se explică în document.

Senatul este prima cameră legislativă sesizată, Camera Deputaților fiind decizională.

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …