Wednesday , February 8 2023

ADMITERE: Universitatile din tara cu cea mai mare concurenta

admitere

Perioada de înscriere pentru susţinerea examenului de admitere s-a încheiat pentru majoritatea universităţilor din ţară, cele mai multe dintre acestea înregistrând concurenţa maximă la facultăţile de medicină.
La UMF Timişoara, cea mai mare concurenţă, 3,26 candidaţi pe un loc, este la Tehnică Dentară
Peste 1.700 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine examenul de admitere la cele trei facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Victor Babeş” din Timişoara, cea mai mare concurenţă fiind la specializarea Tehnică Dentară, unde sunt 3,26 candidaţi pe un loc.
La cele patru facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Victor Babeş” din Timişoara au fost scoase la concurs 989 de locuri, dintre care 580 sunt cu taxă, şi s-au înscris 1.712 de candidaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform reprezentanţilor UMF, la Facultatea de Medicină, la specializarea Medicină generală sunt 2,19 candidaţi pe un loc. În total, aici sunt 421 de locuri, dintre care 301 bugetate şi 120 cu taxă, şi s-au înscris 924 de candidaţi.
La specializarea Asistenţă medicină generală sunt 193 de candidaţi pe 98 de locuri, dintre care 50 bugetate şi 48 cu taxă, la specializarea Radiologie şi Imagistică s-au înscris 20 de candidaţi pe 20 de locuri, toate cu taxă, la specializarea Balneo-fizio-kinetoterapie şi Recuperare s-au înscris 127 de candidaţi pe 80 de locuri, dintre care 50 bugetate şi 30 cu taxă, iar la specializarea Nutriţie şi dietetică s-au înscris 37 de candidaţi pe 25 de locuri, dintre care 15 bugetate şi 10 cu taxă.
La Facultatea de Medicină Dentară, la specializarea Medicină Dentară s-au înscris 192 de candidaţi pe 101 locuri, dintre care 41 bugetate şi 60 cu taxă, în timp ce 173 de candidaţi s-au înscris la specializarea Tehnică Dentară, pe cele 53 de locuri disponibile, atfel că este o concurenţă de 3,26 pe loc, cea mai mare din cadrul UMF. Dintre cele 53 de locuri disponibile, 25 sunt bugetate, iar 28 sunt cu taxă.
La specializarea Asistenţă de profilaxie stomatologică sunt 21 de candidaţi pe 21 de locuri, toate bugetate.
La Facultatea de Farmacie, specializarea Farmacie, sunt înscrişi 169 de candidaţi pe 136 de locuri, dintre care 66 bugetate şi 70 cu taxă, iar la specializarea Asistenţă de farmacie, unde sunt disponibile 35 de locuri, dintre care 15 bugetate şi 20 cu taxă, s-au înscris 50 de candidaţi.
Examenul de admitere pentru toate facultăţile din cadrul UMF din Timişoara va avea loc marţi şi miercuri, începând cu ora 10.00. Accesul candidaţilor în săli se va face de la ora 9.00, pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului valabil.
Subiectele vor fi de tip grilă, iar rezultatele vor putea fi aflate în ziua examenului. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse joi, între orele 8.00-14.00, iar rezultatele finale vor fi afişate în 29 iulie.
Aproape 1.800 de candidaţi la UMF Târgu Mureş; 5,2 concurenţi pe loc la Facultatea de Medicină
Un număr de 1.782 de candidaţi s-au înscris la cele trei facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, concurenţa de la specializarea Medicină în limba română fiind de 5,2 candidaţi pe un loc bugetat, cea mai mare din ţară, potrivit reprezentanţei instituţiei.
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş oferă în acest an 480 de locuri bugetate, plus 570 în regim cu taxă, iar la finalul sesiunii de înscriere au fost validaţi 1.782 de candidaţi la cele trei facultăţi ale universităţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La Facultatea de Medicinǎ, unde sunt 330 de locuri bugetate şi 370 cu taxă, s-au înscris 1.273 de candidaţi, la Facultatea de Medicinǎ Dentară sunt 75 de locuri la buget şi 85 cu taxă, pentru care s-au înscris 351 de candidaţi, iar la Facultatea de Farmacie, care a scos la concurs 75 de locuri bugetate şi 115 cu taxă, sunt 158 de candidaţi.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că în acest an concurenţa la specializarea Medicină în limba română din cadrul Facultăţii de Medicină este de 5,2 pe un loc bugetat, cea mai mare din ţară.
“La Medicină, avem la limba română o concurenţă de 5,2 pe un loc bugetat, fiind înscrişi 702 candidaţi pe 135 de locuri. Din informaţiile care rezultă de pe site-urile celorlalte universităţi de profil, avem cea mai mare concurenţă din toată ţara. La Medicină în limba maghiară, concurenţa este de 2,25 pe un loc, adică avem 304 candidaţi, tot pe 135 de locuri”, a spus Azamfirei.
Potrivit rectorului UMF Târgu Mureş, în cadrul aceleiaşi facultăţi, la specializarea Asistenţă medicală generală sunt 4,6 pe un loc bugetat la învăţământul în limba română şi 2,6 pe un loc bugetat la maghiară (câte 69 şi, respectiv, 40 de concurenţi pe câte 15 locuri bugetate).
La specializările doar în română de la aceeaşi facultate, concurenţa este de 4,1 la Medicină militară, 1,4 la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, 2,6 la Nutriţie şi Dietetică şi 4,2, la Educaţie fizică şi sportivă.
La Facultatea de Medicină Dentară, la specializarea cu acelaşi nume, concurenţa e de 5,1 la română şi 2,9 la maghiară (179 şi respectiv 102 candidaţi pe câte 35 de locuri bugetate), iar la Tehnică dentară, unde sunt 5 locuri bugetate, în română, de 2,3 pe un loc.
La Facultatea de Farmacie, concurenţa este de 2,3 la română şi 2,1 la maghiară (83 şi respectiv 75 de concurenţi pe câte 35 de locuri).
La şcolarizările în premieră – Medicină dentară în limba engleză, de la Facultatea de Medicinǎ, la care sunt prevăzute 30 de locuri cu taxă, şi Cosmetică medicală, tehnologia produsului cosmetic de la Facultatea de Farmacie, unde sunt 5 locuri bugetate şi 35 cu taxă – şcolarizarea depinde de obţinerea autorizării provizorii ARACIS. Specializările în limba engleză vor avea admiterea în luna septembrie, a mai precizat rectorul.
În acest an, între candidaţi se regăsesc şi trei olimpici, toţi înscrişi la Educaţie fizică şi sportivă.
Admiterea la UMF Târgu Mureş va avea loc în perioada 23 – 25 iulie, când vor da examen scris candidaţii de la toate programele de studii.
La programele de studii Medicină, Medicină dentară si Farmacie, clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90 la sută va avea nota obţinută la proba scrisă, iar 10 la sută media de la bacalaureat. La Educaţie fizică şi sportivă, va avea o pondere la 90 la sută media probei de aptitudini sportive generale, iar 10 la sută va conta media de la bacalaureat, în timp ce pentru programele de studii Asistenţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Nutriţie si dietetică, Tehnică dentară şi Cosmetică medicală, tehnologia produsului cosmetic, admiterea va lua în calcul în părţi egale, de 50 la sută, nota la un test grilă şi media de bacalaureat.
Peste 8.700 de candidaţi, la Universitatea Transilvania Braşov. Cea mai mare concurenţă, la Medicină
Peste 8.700 de candidaţi s-au înscris la Universitatea ”Transilvania” din Braşov, cu aproximativ 1.700 mai mulţi faţă de anul trecut, cea mai mare concurenţă fiind la Facultatea de Medicină, unde sunt 9,82 de candidaţi pe un loc bugetat, urmată de Psihologie şi Comunicare şi relaţii publice.
Înscrierile la facultăţile de la Universitatea ”Transilvania” din Braşov s-au încheiat sâmbătă, în timp ce pentru studiile de master acestea continuă până în 21 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, anul acesta la universitatea braşoveană s-au înscris 8.785 de candidaţi, cu aproximativ 1.700 mai mulţi faţă de anul trecut, când au fost 7.089.
Din totalul candidaţilor înscrişi, 6.505 sunt la licenţă – zi, 562 la ID (învăţământ la distanţă) şi FR (frecvenţă redusă), iar 1.718 la master (zi şi FR).
Cea mai mare concurenţă se înregistrează la Facultatea de Medicină, unde sunt 9,82 de candidaţi pe un loc bugetat, urmată de Facultatea de Psihologie şi Facultatea de Comunicare şi relaţii publice, cu 9,70, respectiv 9,52 candidaţi pe un loc bugetat, potrivit unui comunicat al Universităţii ”Transilvania”.
În ceea ce priveşte programele de masterat, cele mai căutate specializări sunt Managementul calităţii de la Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial – 73 de înscrişi, Politici şi strategii de marketing de la Facultatea de Ştiinţe Economice – 63 de candidaţi şi Design de produs pentru dezvoltare durabilă şi protecţia mediului de la Facultatea de Design de Produs şi Mediu – 60 de candidaţi.
Anul trecut, cea mai mare concurenţă a fost la Facultatea de Comunicare şi relaţii publice, unde au fost 11,5 candidaţi pe un loc, urmată de Facultatea de Psihologie – 9,7 candidaţi pe un loc, Drept – 8,19 candidaţi/loc şi Medicină- 6,61 candidaţi/loc.
Pentru admiterea în anul universitar 2014-2015, Universitatea ”Transilvania” Braşov pune la dispoziţie, la cele 18 facultăţi, 5.865 de locuri pentru învăţământul de licenţă-zi, cu aproximativ 500 mai multe faţă de anul trecut. Dintre acestea, 2.732 de locuri sunt bugetate (faţă de 2.750 anul trecut), în schimb a crescut numărul locurilor cu plată – 2.896 locuri (faţă de 2.529 locuri, anul trecut). (Mediafax)

Vezi si

Guvernul va acorda crescătorilor de vaci de lapte 73 euro/animal

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat miercuri, la finalul ședinței de la …