Thursday , March 28 2024

Adevărul.ro: Eugen Nicolicea a făcut Dreptul la 50 de ani, la Spiru Haret, forma de Învăţământ la Distanţă

Eugen Nicolicea, deputat jurist şi memru PSD în comisia specială pentru legile justiţiei, a absolvit facultatea de Drept a Universităţii particulare Spiru Haret, forma de învăţământ la distanţă, dezvăluie ziarul Adevărul.ro.
nicolicea

CV-ul deputatului PSD Eugen Nicolicea a devenit o temă de dezbatere după ce acesta a refuzat să precizeze ce facultate de Drept a urmat. Întrebarea a apărut în contextul în care Eugen Nicolicea este deputat jurist, membru în comisia specială pentru legile justiţiei şi autor de amendamente la viitoarele legi supuse modificării.
Adevărul.ro a reuşit să afle, de la un profesor de drept, că Nicolicea a urmat cursurile Universităţii Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de Învăţământ la Distanţă.
Un fost profesor de la filiala din Drobeta Turnu Severin a Universităţii Spiru Haret a spus pentru Adevărul că Eugen Nicolicea a fost student acolo „la nivelul anilor 2008 sau 2009” şi că a urmat doar trei ani de facultate, pentru că a făcut doi ani într-unul singur. „În acelaşi timp făceau aceeaşi facultate şi nevasta, şi fiica lui”, susţine profesorul.
Un document obţinut de Adevărul confirmă spusele profesorului. Documentul centralizator emis de Universiotatea Spiru Haret conţine rezultatele obţinute de studenţii la Drept, Anul III, forma Învăţământ la Distanţă, în sesiunea de examene din iarna anului 2008. Din cei 5.333 de studenţi din toată ţara înscrişi în listă, Eugen Nicolicea figurează la poziţia 2066. Avea atunci 52 de ani. A obţinut nota 6 la Drept administrativ, nota 8 la Drept internaţional public, nota 9 la Drept internaţional privat, nota 9 la Drept comparat, nota 8 la Dreptul societăţilor, nota 10 la Limba engleză şi tot 10 la Relaţii individuale de muncă.
Citeşte mai mult pe Adevărul.ro.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …