Thursday , April 25 2024

Actrița din „Teambuilding” Monica Odagiu a lovit mortal un pieton, în centrul Bucureștiului. Ea spune că bărbatul a sărit în fața mașinii

Actriţa Monica Odagiu, cunoscută pentru participarea la o emisiune de talente şi pentru rolul său din filmul Teambuilding, a fost implicată într-un accident rutier, duminică după amiază, în zona centrală a Capitalei. Maşina condusă de aceasta a lovit un pieton în vârstă de 35 de ani, bărbatul nu a putut fi resuscitat.

„La data de 9 Aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Ştirbei Vodă. Din primele informaţii, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Ştirbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul staţiei STB Luterană, a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulaţie s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, transmite Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei.

Monica Odagiu a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Actrița Monica Odagiu a declarat că victima s-a aruncat în fața mașinii, informează Antena 3. „S-a aruncat în fața mașinii. A așteptat până în momentul în care să nu mai am ce să fac și s-a aruncat în fața mașinii”, a spus Monica Odagiu.

sursa foto: Antena3

 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …