Friday , March 29 2024

Activitatea Caselor de Sanatate din toata tara, blocata pana luni

Blocaj în sănătate. Activitatea la toate Casele de Asigurări de Sănătate din ţară este blocată. Zeci de persoane aşteaptă, de câteva ore, să-şi achite contribuţia sau să obţină diverse adeverinţe.
Calculatoarele de la Casa de Asigurări de Sănătate nu mai funcţionează, din cauza softului. Autorităţile aşteaptă softul de rezervă din SUA. Oamenii sunt nevoiţi să aştepte ore în şir la ghişee.
“Sunt două lucruri distincte. Avem o problemă în sistem care e în toată ţara. Această problemă nu e rezolvabilă în România. Azi noapte cei care erau datori să rezolve adică partenerii din Statele Unite, au lucrat să rezolve  acest lucru. Am primit soluţia, acum o testăm şi sperăm ca în câteva ore va intra în normal. În al doilea rând situaţia de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti e că 50.000 de oameni odată la trei luni trebuie să-şi plătească contribuţiile. Problema e că aceşti oameni nu vor să înţeleagă că au şi a doua, a treia cale de a-şi plăti aceste contribuţii: prin viramente bancare sau plata la CEC. Noi avem doar cinci ghişee funcţionale ceea ce înseamnă că în fiecare zi indiferent dacă funcţionează sau nu softul vom avea 500-600 de oameni la coadă. Soluţia noastră acum e de a încerca să facem încă cinci ghişee lucru va dura încă câteva zile”, a declarat Lucian Duţă, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
“La Cluj am beneficiat de asistenţa reprezentatului sistemului informatic. Pe angajatorii care vin să raporteze încercăm să-i ajutăm. Activitatea s-a încetinit pentru că a fost testat în decembrie softul dar atunci nu era trafic atât de mare acum fluxul e mai mare. Sistemul necesită ajustări şi îmbunăţiri. Am încercat să facem tot posibilul pentru a nu crea perturbări majore”, a declarat Emilia Groza, director CAS Cluj.
Din cauza unui server central care s-a blocat apar întreruperi în programul pe care îl accesează funcţionarii de la Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel oamenii care vin să-şi plătească contribuţiile sau să obţină o adeverinţă, care să le ateste calitatea de asigurat, pentru medicul de familie sau pentru a se interna în spital, trebuie să stea ore în şir până îşi revin calculatoarele. La birourile unde se achită asigurările de sănătate se lucrează cu creion şi hârtie.
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate spun că problema va mai dura.  Programul în care lucrează angajaţii se întrerupe câte 5-10 minute sau chiar o jumăte de oră.
Oamenii care aşteaptă la ghişee sunt nemultumiţi şi nu înţeleg  că angajaţii de la Casa de Sănatate nu sunt vinovaţi de situaţia creată.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …