Wednesday , April 24 2024

Accident teribil: Masina lovita de tren, doi morti. Trenul a deraiat

deraiere

Un grav accident s-a petrecut, în această dimineaţă, din cauza imprudenţei, la o trecere cu calea ferată din apropierea localităţii arădene Ineu, scrie pressalert.ro.
Şoferul unui autoturism nu s-a asigurat şi a trecut peste calea ferată fără a observa că vine trenul. În urma impactului violent, maşina a fost transformată într-o grămadă de fiare contorsionate, iar şoferul şi pasagerul au decedat. Trenul a deraiat.
Traficul feroviar pe ruta Arad-Brad şi retur a fost reluat, luni, după aproximativ cinci ore de blocaj, din cauza unui accident produs în zona localităţii Mocrea şi soldat cu doi morţi, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit reprezentanţilor Staţiei CFR Arad, trenul implicat în accident a ajuns în municipiu, unde avea destinaţia, cu o întârziere de peste cinci ore, în condiţiile în care ora de sosire era 06.10. Pentru repunerea pe şine a locomotivei, care a deraiat, a fost necesară intervenţia unei macarale. Pe linia dintre Arad şi Brad circulă şase garnituri în 24 de ore, însă nu au fost semnalate întârzieri şi la alte trenuri. Două persoane au murit, luni dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, la trecerea peste calea ferată de lângă localitatea arădeană Mocrea, iar în urma impactului locomotiva a deraiat, traficul feroviar fiind blocat între Arad şi Brad.În urma impactului, şoferul maşinii şi pasagerul din dreapta au decedat, autoturismul fiind târât aproximativ 200 de metri pe şine, iar locomotiva a deraiat.Cele două persoane din maşină, în vârstă de 27 de ani şi, respectiv, 32 de ani, mergeau la o piaţă din zonă pentru a vinde pomi fructiferi, pe care-i aveau într-o remorcă ataşată autoturismului. Pasagerii din tren nu au păţit nimic, însă din cauza blocării căii ferate au fost nevoiţi să plece spre Arad sau localităţile din zonă cu maşini de ocazie.

Vezi si

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu și Shein

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acțiune de verificare a …