Friday , March 29 2024

Accident pe DE 583, in apropiere de Iasi: patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite

Un grav accident de circulație s-a produs în jurul orei 13:50, pe E583, pe raza localității Bălțați, în apropiere de Târgu Frumos. Au murit patru persoane, iar două sunt rănite. Traficul auto a fost oprit pe ambele sensuri.

Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc duminică, în afara localităţii Bălţaţi din Iaşi, din cauza unui şofer care a efectuat în trafic o manevră neregulamentară de întoarcere.
“În jurul orei 13,55 am primit un apel la serviciul 112, prin care ne semnala că pe DE 583, în afara localităţii Bălţaţi, s-a produs un accident. Din primele cercetări efectuate, conducătorul unui autoturism OPEL aflat în trafic ar fi efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, maşina fiind lovită de un alt SUV Jaguar care circula regulamentar. În urma impactului, cei patru ocupanţi ai maşinii au decedat. În prezent, se continuă cercetările pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt”, a declarat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.


Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, alte patru persoane, care se aflau în cea de-a doua maşină, au fost rănite, dar sunt conştiente, doar două acceptând să fie transportate la Spitalul ‘Sf. Spiridon’ pentru evaluare medicală.
Totodată, o autospecială ISU care se îndrepta spre locul accidentului a fost lovită de o altă maşină, după ce şoferul acesteia a întors pentru a evita coada formată în urma evenimentului rutier. Niciunul dintre salvatori nu a fost rănit, ei continuându-şi deplasarea pe jos, au precizat reprezentanţi ai ISU.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de terapie intensivă mobilă şi ambulanţe. Au intervin cinci ofiţeri ISU pentru scoaterea celor patru victime care erau încarcerate în maşina care a produs accidentul.

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …