Friday , April 19 2024

Accident Cernavodă: A fost găsit trupul neînsuflețit al copilului dispărut. Bilanț final – 6 morți

accident-cernavoda

Trupul celui de-al treilea copil aflat în autoturismul care, duminică seară, a căzut de pe un pod, în zona localităţii Cernavodă, într-un canal de aducțiune, a fost găsit, luni, de scafandrii de la ISU Constanţa, în urma accidentului alte cinci persoane pierzându-şi viaţa.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, trupul copilului de nouă ani a fost găsit în apele canalului de aducțiune, în apropiere de locul unde căzuse autoturismul.
Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă pentru necropsie.
Polițiștii au apelat la ajutorul scafandrilor după ce rudele celor cinci victime i-au anunțat pe anchetatori că în mașină ar fi trebuit să se afle și celălalt fiu al șoferului, în vârstă de nouă ani. Astfel, scafandrii au coborât din nou în apele canalului de aducţiune pentru a căuta trupul băiatului.
Anchetatorii a afirmat că șoferul mașini, un cetățean de etnie turcă, nu figurează în baza de date a Poliţie Române ca fiind posesor al unui permis de conducere.
Autoturismul în care se aflau cele şase persoane circula pe DN 22C, dinspre Cernavodă către localitatea Ştefan cel Mare. La un moment dat, în timp ce traversa un pod rutier peste un canal de aducțiune, șoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 44 ani, a pierdut controlul volanului, iar mașina a lovit balustrada de protecţie din dreapta sensului de mers şi a căzut de pe pod în apă.
La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe și echipaje SMURD, precum și o echipă de scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Dobrogea”. După aproximativ patru ore s-a reușit scoaterea autoturismului din apă, care avea o adâncime de aproximativ şapte metri, maşina fiind ridicată cu o macara a unui agent economic din Cernavodă.
În autoturism au fost găsite trupurile a cinci persoane, între care doi copii, care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului.

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …