Monday , April 29 2024

A murit regizorul Liviu Ciulei

Regizorul şi scenaristul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).
Liviu Ciulei a debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în Visul unei nopți de vară la Teatrul Odeon. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din București, mai târziu numit Teatrul Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă “Omul care aduce ploaia” de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei “Cum vă place” a lui Shakespeare.
Liviu Ciulei a fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra. A lucrat în multe țări din Europa, precum și în Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
A părăsit România în anul 1980 și a fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University și New York University în New York City. S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.
Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre.
A fost căsătorit cu Clody Berthola și cu jurnalista Helga Reiter.
Liviu Ciulei a regizat filmele Erupția (1957), Valurile Dunării (1959), Pădurea spânzuraților (1964), O scrisoare pierdută (1977).
El a fost şi scenarist la producţiile Mitrea Cocor (1952), Nepoţii gornistului (1953), Răsare soarele (1954), Pasărea furtunii (1957), Facerea lumii (1971) şi O scrisoare pierdută (1977).
A primit de-a lungul vieţii mai multe distincţii: Ordinul Muncii clasa a II-a (1964), Globul de Cristal, Karlovy Vary (1969) pentru filmul Valurile Dunării, Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes 1965, pentru filmul Pădurea spânzuraților, Premiul UNITER (1996), Premiul de Excelență UNITER (2001), Premiul de Excelență în cinematografia română (2002), Membru de onoare al Ordinului Arhitecților (2006).

Vezi si

Codul silvic, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …