Friday , April 26 2024

A murit fetița de 5 ani cu boala Wilson, care a făcut un transplant de ficat

Fetița de 5 ani cu boala Wilson care a fost supusă, la sfârșitul lunii aprilie, la un transplant de ficat, a murit.

Institutul Clinic Fundeni anunță că fetița care a suferit un transplant de ficat pe data de 30 aprilie a murit marți seară, în urma complicațiilor postoperatorii apărute în ultimele zile.

După o perioadă cu evoluţie favorabilă, starea clinică a fetiţei se agravase. În urmă cu câteva zile, medicii au reintervenit chirurgical, după ce s-au identificat complicaţii ale anastomozei biliare, care au fost corectate.

„În acest moment starea fetiţei este critică, necesitând măsuri susţinute de terapie intensivă”, informau la acel moment reprezentanţii Institutului Clinic Fundeni.

Transplantul de ficat la fetiţa de 5 ani cu boala Wilson a fost realizat la începutul lunii mai la Institutul Fundeni, donatorul fiind un tânăr de 17 ani. (Mediafax)

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …