Friday , April 19 2024

A mintit ministrul de Interne? Parchetul Militar neaga ca ar fi trimis un procuror in Piata Victoriei vineri seara

ionel corbu

Prim-procurorul Parchetului Mlitar, Ionel Corbu, a declarat marţi că niciun procuror militar nu a fost în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor de vineri seară, când au avut loc violenţe, contrazicând-o astfel pe ministrul de Interne Carmen Dan, care afirmase că intervenţia s-a desfăşurat sub supravegherea unui procuror militar, care s-a aflat în Piaţă.
Întrebat, marţi, dacă poate confirma declaraţiile publice făcute de purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei potrivit cărora un procuror militar a gestionat situaţia juridică a evenimentelor din Piaţa Victoriei, prim procurorul Parchetului Militar a negat această informaţie care de altfel a fost făcută publică şi de ministrul de Interne Carmen Dan.
„Veau să vă comunic faptul că în după amiaza zilei de 11 august s-a primit o solicitare din partea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi s-a şi răspuns în sensul că acest demers de a desemna un procuror să facă parte din centrul de comandă mobilă înaintat excede competenţelor profesionale şi deontologiei profesionale. (…) Vă asigur că nu. De la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din centrul mobil de comandă”, a afirmat procurorul Ionel Corbu.
De asemenea, întrebat dacă din punct de vedere legal la intervenţie ar fi trebuit să fie prezent un procuror militar, Corbu a răspuns: „Sub nicio formă”.
Ministrul de Interne Carmen Dan a făcut, marți, noi declarații în legătură cu violențele Jandarmeriei de la protestul din 10 august: „Nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale. Iar Jandarmeria și-a coordonat toată intervenția sub supravegherea unui procuror militar, care a fost în piață”, a declarat Carmen Dan.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …