Friday , March 29 2024

A început Summit-ul G20 din China. Barack Obama, prima întâlnire cu Theresa May

theresa may-obama

Premieră pentru China: este pentru prima dată când conduce summit-ul celor 20 de lideri mondiali. Presedintele Statelor Unite, Barack Obama s-a întâlnit duminică cu premierul Regatului Unit, Theresa May, la summitul G20 din China. Este prima întâlnire a celor doi de la începutul mandatului noii șefe a cabinetului de la Londra.
Președintele Statelor Unite, Barack Obama și premierul Marii Britanii, Theresa May, au stabilit, în întâlnirea din Hangzhou, că cele două mari puteri vor continua să colaboreze în lupta împotriva Statului Islamic în Siria, pe tema conflictului din Ucraina, dar și în privința atacurilor cibernetice.
Președintele SUA a mai spus, înainte de începerea summitului G20 din China, că discuțiile între SUA și Rusia cu privire la încheierea ostilităților în Siria vor continua și că negocierile sunt dificile date fiind diferențele majore de perspectivă între Washington și Moscova.
La rândul său, Theresa May a declarat că Marea Britanie nu va relua referendumul pentru ieșirea din Uniunea Europeană, ci îl va pune în practică.
Este prima întâlnire a celor doi de la începutul mandatului noii șefe a cabinetului de la Londra, in luna iulie. Cei doi lideri au discutat o serie de probleme bilaterale si globale, iar ca prieteni apropiati si aliati de incredere, Statele Unite si Regatul Unit “continua sa se bucure de o relatie speciala si durabila”.
Este pentru prima data cand China conduce summit-ul celor 20 de lideri mondiali, iar evenimentul care are loc in Hangzhou, un oras in care vechiul se imbina cu noul, ii ofera presedintelui Xi Jinping platforma perfecta pentru a demonstra influenta economiei tarii sale, dar si pentru a-si promova imaginea de lider global.
“Din punct de vedere politic, este foarte important pentru China sa fie vazuta nu numai ca un egal al acestor foste puteri imperialiste, dar chiar sa le si surclaseze”, spune David Loevinger, un fost specialist in situatia Chinei la Trezoreria de Stat a SUA.
Incidente “diplomatice” americano-chineze
Autorităţile chineze au introdus măsuri de securitate foarte stricte pentru summitul G20 de la Hangzhou, fără a scuti pe nimeni, nici pe consiliera pentru securitate naţională a SUA, Susan Rice, nici presa acreditată la Casa Albă, relatează AFP, conform agerpres.ro.
După aterizarea avionul prezidenţial Air Force One la Hangzhou, în estul Chinei, pe pista de aterizare s-a produs un incident între un agent chinez şi, iniţial, grupul de jurnalişti acreditaţi la Casa Albă care îl însoţesc pe Barack Obama.
Aşa cum se întâmplă de obicei, presa americană se afla sub una dintre aripile avionului Boeing 747 pentru a urmări coborârea preşedintelui, ceea ce a provocat intervenţia aproape imediată a serviciilor de securitate chineză.
Considerând că jurnaliştii erau prea aproape de traseul prevăzut pentru Barack Obama, un agent chinez s-a apropiat de ei şi a început să le strige să plece cât mai repede de-acolo.
O responsabilă de la Casa Albă a intervenit, informându-l pe agentul chinez că este vorba despre un avion american şi despre preşedintele SUA. Interlocutorul său chinez nu s-a lăsat însă impresionat şi a replicat imediat, urlând în engleză: “Aici este ţara noastră! Este aeroportul nostru!”.
În focul evenimentelor, agentul a încercat chiar să o împiedice pe Susan Rice să se alăture preşedintelui SUA, îndreptându-se în grabă către ea atunci când ea a vrut să treacă pe sub cordonul albastru care delimita spaţiul rezervat pentru trecerea lui Obama şi schimbând vorbe puţin amabile cu delegaţia americană.
Serviciul secret american, care asigură securitatea preşedintelui SUA, a intervenit atunci pentru a-i permite consilierei pentru securitate naţională să se alăture liderului de la Casa Albă.
realitatea.net
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …