Tuesday , April 23 2024

A fost promulgată legea care interzice instituţiilor publice să solicite cetățenilor și firmelor copii ale documentelor emise de alte entităţi ale statului

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite cetăţenilor sau firmelor, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

Legea completează OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede noua lege.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

“În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou. De aceea, era nevoie să facem o simplificare a birocraţiei, să mai facem un pas spre digitalizarea statului. Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis.

Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu, prin email”, spunea deputatul PNL George Cristian Tuţă, după ce legea a trecut de Parlament.

Vezi si

Iohannis, despre decizia candidaturilor separate PNL și PSD la București: Cert nu este un mare succes al coaliției

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Coreea de Sud, a declarat că decizia coaliției …