Friday , September 30 2022

81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

Nu se poate organiza nicio comemorare în locul în care au fost uciși de ruși 3.000 de români pentru că e, din nou, război.

La 1 aprilie 1941 s-a produs unul din cele mai crunte masacre pe care ocupanții sovietici le-au comis asupra românilor, viețiile a trei mii de oameni neînarmați fiind secerate de armele pe care militarii trimiși acolo nu au ezitat să le folosească.

Masacrul a fost comis în condițiile în care oamenii nu mai răbdau „binefacerile” criminalului regim care ocupase nordul Bucovinei și ca să scape de teroare voiau să plece în România. S-au strâns din cel puțin 14 localități situate în bazinul râului Siret și au mers distanțe mari, pe jos, până au ajuns la Varnița, loc cunoscut și cu numele de Fântâna Albă.

Zgomotul asurzitor al armelor care au ucis mii de români civili nevinovați a fost urmat, după 1944, de o tăcere la fel de asurzitoare: comuniștii din România nu au avut niciun interes să scoată la iveală aspecte neplăcute din conduita colegilor lor sovietici iar aceștia din urmă guvernau – ca peste tot în țările comuniste – prin teroare. A fost o relativ scurtă întrerupere în perioada dezrobirii nordului Bucovinei când în presa locală din acele vremuri au fost evocate tragice întâmplări provocate de sovietici, inclusiv masacre cum este cel de la Fântâna Albă. Cei care au supraviețuit masacrului și/sau deportărilor – pentru că unii care au putut scăpa cu viață au fost surghiuniți apoi prin Siberia rusă ori kazahă iar uneori doar copiii și alte rude ale lor aveau această soartă – păstrau în suflet profunde suferinți. Din câte se cunoaște, abia după 1990 au început să fie primele comemorări oficiale a victimelor. Câți din cei uciși sau surghiuniți ulterior au fost amintiți din 1944 până în 1990 în discuții particulare purtate „departe de ochii lumii” și prin acele locuri unde „pereții nu au urechi” ori câți dintre ei au fost pomeniți în rugăciunile urmașilor numai Dumnezeu poate spune.

Nu a fost însă ușor nici după 1990 pentru românii care nu făceau altceva decât să comemoreze victime nevinovate. Decenii la rând a fost nevoie de un efort continuu a ceea ce se poate numi o „dezintegrarea a prejudecăților”. Şi nu s-au lăsat românii: mereu au făcut slujbe de pomenire, ba chiar au reușit să atragă de partea lor pe românii din Patria Mamă și din Republica Moldova. Până și Regele Mihai a fost cu peste două decenii în urmă la unul din evenimente iar în tot acest timp parcă dispăruse și reținerea de a vorbi liber sau chiar de a face monumente ori de a scrie cinstit despre onorarea memoriei nevinovaților români masacrați pe la Varnița și nu numai acolo. Şi când părea că în sfârșit se înțelege situația și motivele oneste ale comemorării, ba veneau încercări cum a fost în 2020 cu pandemia de COVID-19 iar slujba s-a făcut fără enoriași, ba se ivea ca din senin vreun hidos comportament al unor oficiali ucraineni care, în 2021 (la 80 de ani de la masacrul împotriva civililor) promovau mesaje oribile și fără nicio acoperire despre plăsmuiri maladive cu operațiuni militare și alte tâmpenii despre care nici nu merită să insistăm, locul acestora fiind în lada de gunoi a istoriei.

Din nefericire însă, nici în 2022 nu pot fi făcute evenimente oficiale de comemorare. De vină sunt – de data aceasta! – urmașii de la Moscova ai vechilor criminali. „Anul acesta nu vom putea comemora acest tragic eveniment. E război. Dar trebuie să ținem minte! Agresorii ruși aplică și astăzi aceleași metode de „eliberare” – ucid, distrug orașe, „fură oameni”, îi „evacuează” la Sahalin… Nimic Sfânt!  Ei nu cunosc versurile poetului. Dar le amintim cuvintele profetice ale lui Mircea cel Bătrân: „Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul, (…) …tot ce mișcă-n țara asta râul, ramul / Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman ți-este / Dușmănit vei fi de toate, fără-a prinde chiar de veste; /  N-avem oști dară iubirea de moșie e un zid…” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a). Vor înțelege oare agresorii avertizarea? La Cernăuți deocamdată e liniște, dar ecourile războiului ajung și la noi prin alarmele, din ce în ce mai frecvente, care ne îndeamnă să ne ascundem prin adăposturi, ca să ne salvăm de „eliberatoarele” rachete și bombe ce pot, iată, iată, să apară și pe cerul nostru încă senin, iar despre grozăviile prin care au trecut ne povestesc cei ce s-au refugiat la noi.

O nouă generație a războiului devastator, căci armele s-au „modernizat” de atunci!”, spune dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, într-un articol publicat de agenția media cernăuțeană BucPress. Deși un război poate opri comemorarea oficială a unui masacru într-o țară cum este Ucraina, într-adevăr nimic nu ne împiedică „să ținem minte!”. Şi nu oricum, ci printr-o evocare, o pomenire, o rugăciune, după cum crede și poate fiecare din noi. (D.P.)

 

Vezi si

George Simion are dosar penal după ce a condus cu permisul suspendat

George Simion are dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat, a anunțat Poliția …